Secția de Terapie Intensivă, unde se luptă pacienții cu COVID-19

Aceasta este realitatea din secția de Terapie Intensivă unde se luptă pentru viață pacienții cu COVID-19 Imagini care îți taie respirația au fost surprinse ieri la Spitalul de Neurochirugie din Iași Video EXCLUSIV

Editia PDF

20 apr 2024

Realitatea cruntă din secția de Terapie Intensivă, unde se luptă pentru viață pacienții cu COVID-19. Redactorii BZI au filmat, ieri, la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, unde 11 pacienți cu coronavirus se luptă pentru viața lor. Imaginile sunt copleșitoare, iar pentru mulți dintre bolnavi șansele de supraviețuire sunt minime

Redactorii BZI au intrat, ieri, în secția de Terapie Intensivă de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, unde 11 suflete se luptă să supraviețuiască. Încă de la intrarea în salon, te izbește un iz de spaimă. Se aud doar sunete mocnite de durere și suflul întrerupt al pacienților care se chinuiesc, din răsputeri, să mai prindă o gură de aer. Cu fața țintită spre tavan, cu mâinile căzute, neputinciose, pe lângă grilajele de la pat, bolnavii se zvârcolesc din lipsa de oxigen. Se vede cu ochiul liber cum plămânii lor urlă după aer.

Pe chipul pacienților inconștienți se citește suferința, ochii lor închiși în durere sunt strânși puternic, de parcă ar vrea să strige după ajutor. Pentru mulți din afara spitalului, COVID-19 pare o glumă și cred că lor nu li se va întâmpla. În secția de Terapie Intensivă sunt oameni care, la rândul lor, au sperat că nemiloasa boală nu-i va infecta tocmai pe ei.

Lumea de afară, cu mașini, tramvai și agitație și lumea din spital, unde zace o liniște de mormânt

În timp ce mulți încă nu cred în existența noului coronavirus, secțiile de Terapie Intensivă din Iași sunt aproape pline cu pacienți care se luptă, din răsputeri, pentru viața lor. În secția de Terapie Intensivă de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași sunt internate 11 persoane infectate cu COVID-19. Așa cum spun medicii, majoritatea suferă și de alte boli asociate. Boala de fond s-a agravat din cauza infecției cu coronavirus, iar acum se zbat între viață și moarte. Imaginile surprinse de redactorii BZI, în saloanele pacienților cu coronavirus, îți taie respirația. Medicii, îmbrăcați în combinezoane, acoperiți din cap până în picioare, că nici albul ochilor nu li se mai vede, se plimbă printre paturile pacienților. Bolnavii, răstigniți în paturile de metal, se chinuiesc să respire. Se aud sunetele aparatelor, singura lor șansă de a rămâne în viață.

Scâncete de durere cântate la unison de pacienți care-și strigă durerea sub măștile de oxigen

În saloanele de Terapie Intensivă de la Spitalul de Neurochirurgie , pacienții răpuși de COVID-19 sunt părinții, bunicii, sau copiii cuiva. În spital, însă, par cu toții la fel. Boala care i-a îngenunchiat nu a ținut cont de statutul social sau dacă familia îi plânge îndurerată acasă. În al doilea salon este internat un pacient în vârstă de 60 de ani. Medicii au povestit redactorilor BZI că bărbatul fusese diagnosticat cu COVID-19 în urmă cu câteva zile. Având și diabet, starea lui s-a agravat, iar medicii l-au intubat.

Medicii ne-au explicat faptul că intubația traheală reprezintă plasarea unui tub de plastic flexibil în trahee, cu scopul de a menține deschisă calea aeriană sau pentru a servi drept un conduct, prin intermediul căruia să se administreze diverse medicamente. Bărbatul de 60 de ani ținea ochii strânși parcă de durere și o dată la câteva minute, corpul lui tresărea din cauza lipsei de oxigen. Limba lui, parcă obosită să mai susțină tubul de plastic, părea amorțită, în afara gurii. În salon, scâncetul lui de durere cânta la unison cu murmurul unui alt pacient care își striga, cu ultimele suflări, soția. Vocea lui mocnită, înfundată de masca de oxigen, cerea parcă ajutor.

Bărbatul de 40 de ani chinuit de durere, cu ochii țintiți, într-un punct, în tavan. Nici razele soarelui nu-l mai mângâie

În primul salon, un bărbat de circa 40 de ani este poziționat lângă geam, prea chinuit ca să mai vadă razele soarelui. Cu ochii ațintiți în tavan, cu pupilele dilatate, cu gura deschisă larg, de zile bune, pentru a primi oxigen, stă pe un pat cu cearșafuri albe, un pacient cu COVID-19. Privirea lui parcă vrea să spună ceva, dar nu uitându-se la noi, ci în tavan. Deși soarele îi acoperă chipul cu cădură și lumină, e prea chinuit ca să se bucure de ceva.

Se uită de ore bune, într-un singur punct. Abia mai clipește, iar pieptul lui se umflă cu aer. Când inspiră, coșul pieptului stă să explodeze, iar când expiră, scoate cu gâjâit puternic. E tată. Copiii lui sună medicii să mai afle vești despre cel care le-a dat viață. Prin durerea prin care trece nu poate să le răspundă, să le spună „noapte bună” ca în copilărie. Copiii țin legătura cu medicii și le închid apelurile în hohote de plâns. Cine știe dacă-l vor mai scoate viu din spital?

Multe cadre medicale le-au ascuns părinților faptul că lucrează la capul pacientului cu COVID-19, de frică

„Nu știți cum este să-i vezi că se uită-n ochii tăi și te imploră să îi ajuți să respire”, ne-a spus un medic.

Cadrele medicale care îngrijesc pacienții cu COVID-19 din secția de Terapie Intensivă trăiesc, poate, cel mai greu moment din cariera lor. Acești oameni, îngerii în halate albe, veghează necontenit la căpătâiul bolnavilor. Ei sunt cei care închid pleoapele celor morți și mângâie creștetul celor aflați în suferință. Acești oameni, care au studiat medicina și au devenit medici, stau câte șase ore pe zi, îmbrăcați în combinezoane, cu trei perechi de mănuși, cu două perechi de papuci de unică folosință, cu ochelari de protecție, cu mască și vizieră.

„E cumplită senzația”, ne-a mărturisit o infirmieră.

Nimeni nu s-a gândit că va trăi aceste vremuri. Multe cadre medicale nici nu au spus părinților că lucrează cu pacienții cu COVID-19, din dorința de a-i proteja.

De vorbă cu medicul de gardă de la Secția de Terapie Intensivă: „Nu este ușor pentru nimeni, dar aceasta este meseria pe care am ales-o”

De gardă la secția de ATI de la Spitalul de Neurochirugie era dr. Diana Maftei, medic specialist Terapie Intensivă. Medicul ieșean ne-a arătat toate procedurile prin care trec, zilnic, cadrele medicale, înainte și după intrarea în saloanele pacienților cu COVID-19.

„Unul dintre cele mai grele momente este atunci când ne dezechipăm. Atunci există riscul cel mai mare de infectare cu coronavirus. De fiecare dată, după ce ieșim din secția de Terapie Intensivă, ne dezechipăm și facem duș. Nu este ușor pentru nimeni, dar aceasta este meseria pe care am ales-o. Sunt momente dificile pentru sistemul medical, dar ne străduim să facem totul așa cum putem mai bine”, spune dr. Diana Maftei, medic specialist ATI.

După ce s-a dezbrăcat de combinezon și și-a dat jos masca, după doar câteva zeci de minute, chipul medicului ieșean părea parcă lovit. Riduri proeminente i-au acoperit fața din cauza purtării măștii și a ochelarilor de protecție.

Dr. Diana Maftei: „Cel mai greu este să le dăm vestea că pacientul a murit. Unii izbucnesc în plâns, alții au un moment de tăcere”

Cel mai greu le vine medicilor să discute cu familia bolnavilor. Poveștile și reacțiile de la celălalt capăt al firului sunt cutremurătoare. Copii, soții, părinți, sună să afle vești de la medici despre cei internați. Unii cred că virusul există și cooperează cu medicii, alții neagă totul cu desăvârșire.

„Sunt situații și situații. Pe unii trebuie, în primul rând, să-i convingem că virusul există și că pacientul este internat în stare gravă în spital pentru că s-a infectat cu COVID-19. Cel mai greu este să le dăm vestea că pacientul a murit. Reacțiile sunt diverse. Unele persoane izbucnesc în plâns, altele au un moment de tăcere. Nouă, cadrelor medicale, ne este extrem de greu să dăm această veste, dar cineva trebuie să facă și acest lucru”, mai spune dr. Diana Maftei.

Infirmieră: „Ne e foarte greu și mai greu este că nu știm când se va termina toată nebunia asta. Mie și acum mi-e frică”

Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie povestesc că cele mai cumplite momente cu care s-au confruntat, au fost la începutul pandemiei de COVID-19, când erau prea multe necunoscute legate de acest virus, iar fiecare se temea pentru viața lui și a familiei sale. Erau atunci cadre medicale care intrau plângând în salonul pacientului, încremenite de frică.

„La început nu se știa mare lucru despre infecția cu COVID-19. Când colegii mei vedeau ceea ce se întâmpla în Italia, spaima lor era greu de descris. Acum este mai bine, ne-am conformat cu toții, chiar dacă sunt momente și momente, suntem și noi oameni”, încheie dr. Diana Maftei.

Redactorii BZI au stat de vorbă și cu o infirmieră angajată la unitatea medicală.

„Mie și acum îmi este frică. Sunt cadre medicale care, după șase ore de stat în combinezon, beau și trei litri de apă deodată pentru că sunt deshidratați. Eu mi-am luat seruri de hidratare pentru că nu mai făceam față. Te coci îmbrăcat așa! Ne e foarte greu și mai greu este că nu știm când se va termina toată nebunia asta”, spune o infirmieră.