Eveniment-Social

Acest caz este demn de Cartea Recordurilor! O asistentă medicală din Iași a muncit doar 26 de zile într-un an și a reclamat spitalul de 29 de ori

Publicat: 17 oct. 2019
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Ies la iveală tot mai multe detalii din culisele scandalului de la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași. Principalul personaj care a stat în spatele revoltei angajaților și anchetelor realizate la institutul ieșean s-a dovedit a fi unul dintre angajații cu cele mai puține ore lucrate. Deși a pontat doar 26 de zile de muncă de la începutul anului, asistenta medicală a reușit să depună nu mai puțin de 29 de reclamații împotriva spitalului angajator . „Este vorba despre aceleași două asistente medicale, care vin la spital doar pentru a face sesizări la conducere”, s-a plâns personalul medical din cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola”.

Personajele care au stat în spatele scandalului iscat la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași ascund detalii scandaloase. În urma verificărilor făcute cu privire la activitatea angajaților de la unitatea medicală ieșeană s-a descoperit faptul că salariații care au provocat scandalul de la Institutul „Socola” sunt și cei mai slabi angajați, în sensul că au pontat un număr infim de zile de muncă față de graficele prestabilite de angajator.

Concret, asistenta medicală Mirela Popeanu, care se află în spatele scandalului de la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași, s-a prezentat la locul de muncă doar 26 de zile, de la începutul anului 2019 și până în prezent. Practic, asistenta medicală, care deține și funcția de Avertizor de Integritate, nu s-a prezentat deloc la locul de muncă în perioada ianuarie-aprilie a acestui an. Conform documentelor, aceasta s-a aflat în concediu medical. În lunile mai și iulie, aceasta a pontat căte 6 zile de muncă. Cea mai „aglomerată” lună la job a fost pentru asistenta Mirela Popeanu luna iulie, atunci cănd a pontat 14 zile la locul de muncă.

Numărul reclamațiilor, mai mare decât numărul de zile lucrate

Cu adevărat incredibil este faptul că, în aceeași perioadă, asistenta medicală de la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași a făcut nu mai puțin de 29 de reclamații împotriva angajatorului, toate acestea fiind scrise și înregistrate. Concret, Mirela Popeanu a depus 3 reclamații și sesizări în luna decembrie a anului trecut, după care a depus o altă reclamație în ianuarie anul curent. Apoi, în perioada iunie-septembrie, au fost făcute alte 16 reclamații.
Angajații Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași au povestit faptul că Mirela Popeanu împreună cu Lola Mitrică, de asemenea asistentă medicală în cadrul unității, au ca scop obținerea unei funcții importante și bine remunerate. Practic, prin reclamațiile făcute împotriva conducerii institulului și a situației de aici, cele două asistente ar urmări să ajungă chiar la conducere.

De precizat și faptul că reclamații au fost depuse și în perioada în care Mirela Popeanu se afla în concediu, așa cum s-a întâmplat în luna iunie 2019, când au fost depuse două sesizări împotriva conducerii Institutului „Socola”. „Este vorba despre aceleași două asistente medicale, care vin la spital doar pentru a face sesizări la conducere. În ultimul an, una dintre ele a venit doar 26 de zile la serviciu. Este mereu în concediu medical sau concediu de odihnă. Cu toate acestea, în 26 de zile a făcut aproape 29 de sesizări, chiar și în zilele în care era în concediu medical”, a precizat colectivul medical din cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași.

„Serviciul este a doua noastră casă, iar ele își bat joc”

Colegii Mirelei Popeanu au mai susținut despre aceasta că nu mai prestează de multă vreme activitatea pentru care este remunerată, și anume aceea de asistentă medicală. „Noi, cadrele medicale, nu mai suportăm acest lucru, pentru că nu mai prestează meseria pe care o au. Totodată, știm cu toții ce urmăresc prin acțiunile lor. Menționăm că încearcă astfel să denigreze institutul și cadrele medicale de aici”, mai precizează colectivul medical de la „Socola”, Iași.

Bomba a explodat după vizita deputatului Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate, care a făcut la începutul acestei luni o vizită neașteptată la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iași. Acesta a venit în urma reclamațiilor făcute de cele două asistente. Conflictul din spitalul de psihiatrie datează încă din 2016. „De patru ani de zile calcă în picioare acest institut, prin denigrare, inclusiv a personalului, pentru că este vorba despre sute de angajați. Întreg scandalul a fost început în 2016, de către doamna Mirela Popeanu, căreia ulterior i s-a alăturat și doamna Lola Mitrică. Serviciul este a doua noastră casă, iar ele își bat joc, terorizează un spital întreg. Nu se poate așa ceva, nu suntem ultimul spital din lume”, adaugă cadrele medicale.

Adauga un comentariu