Prima pagină » Cancan » Aceştia sunt părinţii preşedintelui Iohannis
Aceştia sunt părinţii preşedintelui Iohannis

Aceştia sunt părinţii preşedintelui Iohannis

25 nov. 2019, 13:32,
în Cancan

Preşedintele Klaus Werner Iohannis, român de etnie germană, s-a născut la Sibiu, dar părinţii lui stau în Germania.

„Aveau meserii simple: mama, soră medicală, tata, tehnician la o firmă din Sibiu. Sora mea a plecat imediat după Revoluţie. Părinţii mei au plecat prin 92-93; pe atunci deja nu mai locuiam împreună, eu eram căsătorit din 1988, iar ei erau deja pensionari. Dacă ar fi decis să plece mai devreme, probabil că aş fi resimţit mult mai puternic despărţirea de ei, dar în acel moment am acceptat firesc decizia lor şi mi‑am continuat propriile planuri”, a scris președintele Klaus Iohannis în cartea sa.

Legat de mama sa, aceasta este descendenta unei familii din localitatea Bradu, de lângă Sibiu. Acolo, Klaus Iohannis și-a petrecut vacanțele copilăriei, la bunici. Cu ei mergea la fân și alte activități agricole.

De asemenea, acesta a declarat cu ceva timp în urmă că familia sa este atestată în Cisnădie din secolul al XVI-lea. Președintele a relatat că atunci când tatăl său l-a înregistrat ca nou-născut, funcționarul de la primărie a refuzat să îi scrie numele cu ”J”, așa cum a fost scris în familia sa de mai bine de cinci sute de ani.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”
Sorin Grindeanu spune că Siegfried Mureșan nu va obține voturile necesare pentru învestirea Guvernului și lansează un pariu politic. Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a provocat o reacție dură din partea liderului PSD, Sorin Grindeanu. Premierul desemnat trebuie să formeze un Guvern și să obțină votul de învestitură al Parlamentului, însă în […]
Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 septembrie 2026
18 septembrie 2026