Prima pagină » Local » Acțiune amplă a Gărzii Naționale de Mediu pentru combaterea vânzării ilegale de pește
Acțiune amplă a Gărzii Naționale de Mediu pentru combaterea vânzării ilegale de pește

Acțiune amplă a Gărzii Naționale de Mediu pentru combaterea vânzării ilegale de pește

04 apr. 2026, 22:02,
Redacția BZI în Local

Garda Națională de Mediu a demarat, începând cu data de 2 aprilie, o acțiune amplă de control la nivel național, care se desfășoară inclusiv în weekend. Măsura vine în contextul apropierii perioadei de prohibiție, ce începe pe 9 aprilie, conform Ordinul nr. 23/297/2025 și prevederilor din Legea nr. 176/2024 privind pescuitul și protecția resurselor acvatice vii.

Scopul principal al acțiunii este prevenirea și combaterea activităților ilegale de comercializare a peștelui și produselor din pește, în special în magazinele de profil și piețele agroalimentare. Pentru eficiență, controalele sunt realizate în colaborare cu instituții precum ANSVSA, ANPC, ANAF și IGPR.

Inspectorii verifică proveniența legală a peștelui, existența documentelor de trasabilitate, respectarea perioadei de prohibiție, dar și condițiile de depozitare și comercializare. Aceste controale urmăresc atât protejarea consumatorilor, cât și conservarea resurselor acvatice.

Autoritățile atrag atenția că nerespectarea legislației în vigoare poate avea consecințe grave. De exemplu, comercializarea peștelui fără documente legale constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani, în timp ce etichetarea necorespunzătoare este sancționată contravențional cu amenzi între 2.000 și 4.000 de lei.

Reprezentanții instituțiilor implicate fac apel la cetățeni să cumpere produse doar din surse autorizate și să semnaleze orice suspiciune privind activități ilegale, contribuind astfel la protejarea mediului și la respectarea legii.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului
Nicușor Dan analizează scenariul de rezervă pentru formarea Guvernului. Dacă Executivul condus de Adrian Veștea nu primește votul Parlamentului, una dintre variante este un guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR. În timp ce negocierile pentru formarea noului Executiv continuă într-un climat politic tensionat, președintele României, Nicușor Dan, analizează și variante alternative pentru depășirea […]
Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 iunie 2026
20 iunie 2026