Prima pagină » Local » Acțiune de amploare în Iași! Sute de elevi au învățat cum să evite capcanele drogurilor și ale internetului

Acțiune de amploare în Iași! Sute de elevi au învățat cum să evite capcanele drogurilor și ale internetului

06 iul. 2026, 17:14,
Redacția BZI în Local

Polițiștii ieșeni continuă acțiunile dedicate protejării copiilor, iar duminică, 6 iulie, au ajuns în mijlocul elevilor din comuna Prisăcani, unde au desfășurat o amplă activitate de informare și prevenire.

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu reprezentanți ai Arhiepiscopiei Iașilor, au organizat întâlnirea la sediul Parohiei „Sf. Nicolae” Moreni, unde sute de copii au aflat informații esențiale despre siguranța lor, atât în viața de zi cu zi, cât și în mediul online.

Acțiunea a avut loc în cadrul campaniei „Când martorul vorbește, bullyingul tace! Semnalează! Vocea ta e soluția!”, al programului „Traficul de droguri nu e combinație”, precum și în baza Concepției Poliției Române pentru educație rutieră.

Pe parcursul întâlnirii, polițiștii le-au explicat copiilor principalele reguli de circulație pe care trebuie să le respecte în calitate de pietoni sau bicicliști și au discutat despre infracțiunile în care pot fi implicați minorii, subliniind consecințele încălcării legii.

Un accent deosebit a fost pus pe prevenirea fenomenului de bullying și cyberbullying. Participanții au aflat care sunt formele de manifestare ale acestor comportamente, efectele pe care le au asupra victimelor și cât de important este ca martorii unor astfel de situații să nu rămână pasivi, ci să le semnaleze.

De asemenea, polițiștii au abordat și tema siguranței în mediul online, explicând riscurile la care sunt expuși copiii pe internet, dar și aspecte privind răspunderea contravențională și penală a minorilor. În cadrul discuțiilor au fost prezentate și pericolele consumului și traficului de droguri, precum și consecințele legale și sociale pe care acestea le pot avea.

La activitatea preventivă organizată în comuna Prisăcani au participat aproximativ 180 de elevi și 30 de voluntari, care au primit recomandări utile pentru a adopta un comportament responsabil și pentru a evita situațiile care le pot pune în pericol siguranța.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Cod portocaliu de ploi în Constanța și cod galben în București și Ilfov. Avertizările ANM sunt valabile până miercuri
ANM anunță ploi abundente în Constanța, precipitații în București și Ilfov și vânt puternic în Muntenia și Dobrogea. Hidrologii avertizează asupra riscului de viituri. Vremea se menține instabilă în mai multe regiuni ale țării, iar Constanța rămâne sub cod portocaliu de ploi. Bucureștiul și județul Ilfov intră marți, 3 noiembrie, de la ora 10:00, sub […]
Cod portocaliu de ploi în Constanța și cod galben în București și Ilfov. Avertizările ANM sunt valabile până miercuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
04 noiembrie 2026
04 noiembrie 2026