Local

Acțiuni ale poliției ieșene pentru siguranța cetățenilor

Publicat: 26 feb. 2021
O autospecială de Poliție
În data de 25 februarie a.c., polițiștii ieşeni au intervenit la peste 95 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 290 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate peste 15 infracțiuni

În data de 25 februarie a.c., polițiștii ieşeni au intervenit la peste 95 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 290 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate peste 15 infracțiuni.

Ieri, poliţiştii au acționat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Au fost organizate 13 acțiuni și s-a intervenit la 97 de evenimente, dintre care 83 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților au fost sesizate 16 infracţiuni.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 293 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 8.458 de lei.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.

Au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 12 de permise de conducere şi au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.

Reținut de polițiști pentru contrabandă 

La data de 25 februarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi au depistat, pe raza municipiului Iaşi, un bărbat de 31 de ani care deţinea asupra sa ţigarete şi tutun, susceptibile a proveni din contrabandă.

În urma verificărilor, au fost ridicate 22.000 de ţigarete şi 750 de grame de tutun, susceptibile a proveni din contrabandă.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore.

La data de 26 februarie a.c., acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Cercetările continuă.

Cercetat pentru infracțiuni la regimul rutier 

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 24 februarie a.c., un autoturism condus, pe raza municipiului Iaşi, de un bărbat de 47 de ani ar fi intrat în coliziune cu un alt auto, condus de o tânără de 21 de ani, care ulterior ar fi fost proiectat într-un alt auto.

În urma impactului a rezultat rănirea tinerei de 21 de ani.

În urma testării conducătorilor auto cu aparatul alcooltest, s-a constatat faptul că bărbatul de 47 de ani se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, în urma testării sale rezultând o valoare de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În baza probatoriului administart în cauză, la data de 25 februarie a.c., bărbatul de 47 de ani cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind intordus în Arestul I.P.J. Iaşi.

La data de 26 februarie a.c., acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Cercetările continuă.

Depistat conducând un auto, având suspendat dreptul de a conduce 

La data de 25 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Iaşi au oprit pentru control, pe raza municipiului Iaşi, un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din municipiul Iaşi.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările continuă.

Cercetat pentru conducerea unui auto, fiind sub influența alcoolului 

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 5 Poliţie Iaşi efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 24 februarie a.c., un bărbat de 49 de ani ar fi condus un autoturism, pe raza municipiului Iaşi, fiind sub influenţa alcoolului şi ar fi intrat în coliziune cu un copac.

În urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările continuă.

Depistat conducând un auto, fără a deține un permis de conducere 

La data de 25 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Rurală Ciurea au oprit pentru control, pe raza comunei Ciurea, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din municipiul Iaşi.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările continuă.

Acțiune rutieră a polițiștilor ieșeni

La data de 25 februarie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi au acţionat pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice şi prevenirea accidentelor rutiere, accentul fiind pus pe verificarea modului de respectare a regulilor instituite în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 77 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 9 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată şi 68 pentru alte abateri.

De asemenea, au fost reţinute 6 permise de conducere.

Spre exemplu, un bărbat de 37 de ani a fost sancţionat contravenţional, deoarece în timp ce conducea o autoutilitară, pe DJ 282 C, la o trecere la nivel cu calea ferată, a traversat pasajul de cale ferată, fără a opri în locul cu vizibilitate maximă, nerespectând astfel semnificaţia indicatorului ”Oprire”.

Activitate preventivă a polițiștilor ieșeni

La data de 25 februarie a.c., în cadrul programului “În siguranţă la volan, Stop accidentelor!”, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Serviciului Rutier şi Serviciului de Probaţiune au desfăşurat o activitate informativ-preventivă destinată unui grup de 6 persoane.

Programul de prevenţie a fost conceput pentru a veni în sprijinul reintegrării persoanelor care au comis infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

În cadrul activităţii au fost identificaţi factorii de avertizare şi semnalele interne sau externe legate de factorii de risc, fiind evidenţiat faptul că există momente când fapta poate fi evitată.

Totodată, a fost prezentat un studiu de caz privind producerea unui accident rutier grav.





Adauga un comentariu