Prima pagină » Local » Activitate de prevenire a violenţei domestice, organizată la Iaşi

Activitate de prevenire a violenţei domestice, organizată la Iaşi

16 feb. 2023, 08:46, 1 ,
în Local

La data de 15 februarie 2023, în baza proiectului „Relații sănătoase versus capcana relațiilor toxice!”, polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Iași împreună cu reprezentanți din cadrul Asociației R.O.R. Iași și specialiști din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Iași au organizat și desfășurat două activități informativ – preventive la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași.

În cadrul activității au fost transmise informații cu privire la caracteristicile unei relații toxice și consecințele legale în cazul nerespectării prevederilor referitoare la faptele de violență domestică, precum și a traficului de persoane.

De asemenea, au fost transmise informații ce țin de infracționalitate, dar și informații privind serviciile sociale existente atât pentru victimă, cât și pentru agresor.
Au participat peste 150 de elevi și 10 cadre didactice.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Ce s-a găsit lângă cadavrul Mădălinei Apostol. Detaliul tulburător descoperit în baie
Un detaliu tulburator a fost găsit lângă cadavrul Mădălinei Apostol. Moartea acesteia, la doar 40 de ani, a provocat un val de reacții în rândul celor care au cunoscut-o. Noi informații despre ultimele momente ale fostei vedete au apărut după ce apropiații au vorbit despre obiectul pe care femeia l-ar fi luat cu ea în […]
Ce s-a găsit lângă cadavrul Mădălinei Apostol. Detaliul tulburător descoperit în baie
Comentarii
  • Dar despre violenta pochilor nimic ? popa calistrat trebuia invitat ca spiker motivational acolo , hahahaha

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 septembrie 2026
15 septembrie 2026