Adevărul cutremurător despre politicienii noștri, spus chiar de Ion Iliescu

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Înainte să se stingă din viață la vârsta de 95 de ani, fostul președinte Ion Iliescu a oferit un ultim interviu, publicat în martie 2024, în care a vorbit deschis despre România postrevoluționară, derapajele scenei politice și riscurile care amenință democrația. Interviul, realizat de fostul său consilier Ionuț Vulpescu, devine acum un document-testament al celui mai controversat om de stat al României moderne.

Într-o analiză cu accente de regret, Iliescu a spus că România trăiește încă într-un „postdecembrism prelungit” și nu a reușit nici după trei decenii să-și definească un profil identitar clar. Populismul, considerat de el „pandemia morală a societății”, a devenit endemic, în opinia fostului lider FSN.

„Populismul a devenit viral în România contemporană. Este marea pandemie morală față de care publicul nu a făcut anticorpi”, declara Iliescu, într-o radiografie sumbră a prezentului politic.

Ce spune fostul președinte despre viitorul țării

Fostul președinte nu s-a ferit să critice transformarea vulgarității în normalitate și a demagogiei în virtute electorală. Potrivit lui, „golănia a fost interpretată drept cinism, circul drept spirit ludic, demagogia ca mesianism providențial”. Consecința? Un electorat care premiază promisiunile goale și ignoranța, în detrimentul competenței reale.

Iliescu a făcut și o distincție dură între stânga autentică și populismul manipulator:

„Unii au încurcat lucrurile. Au pus semnul egal între ajutorul pentru cei vulnerabili și populismul de vitrină, practicat de sforari politici care nu livrează nimic.”

În ceea ce privește cauza acestor eșecuri, fostul șef de stat a pus degetul pe rană: sistemul. Dar nu doar în sensul corupției, ci și ca scuză perpetuă pentru incompetență.

„Sistemul a devenit o cortină de refugiu. Politicienii se ascund în spatele grelei moșteniri, dar ce au moștenit, de fapt? O Românie liberă și niște libertăți pentru care n-au luptat, dar pe care le folosesc fără responsabilitate.”

Cu un ton vizibil dezamăgit, Iliescu a avertizat asupra radicalismului și polarizării generate de neîncrederea în clasa politică. Lipsa de dialog, partidele feudalizate și respectul pierdut între adversarii politici sunt, în opinia sa, semnele unei stagnări care blochează orice modernizare reală.

„E nevoie de un nou Consens de la Snagov. O cooperare între partide, dincolo de vanități, pentru binele comun. Azi, din păcate, adversarii politici nu se mai respectă și au ratat profesioniștii.”

România, pe marginea prăpastiei

Întrebat dacă are regrete, Iliescu a refuzat să facă un bilanț clar, lăsând istoria să decidă. Totuși, a admis că au existat „momente inevitabile” pe care și-ar fi dorit să le fi gestionat altfel. A pledat pentru o tranziție morală, în care iertarea și adevărul să înlocuiască minciuna și deformarea trecutului.

„O democrație sănătoasă presupune iertare, nu uitare. Regret episoade din anii de după Revoluție, dar multe lucruri au fost inevitabile.”

Printre realizările pe care și le asumă, Ion Iliescu a menționat înființarea Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului și recunoașterea meritelor Europei Libere în prăbușirea regimului comunist. Într-un moment de introspecție rar, a adăugat:

„Mi-am dorit ca România să fie împăcată cu ea însăși.”

Acum, la final de drum, mărturia sa rămâne una tulburătoare: o Românie liberă, dar încă rătăcită în tranziție, fără direcție, fără anticorpi și fără consens.