Prima pagină » Actualitate » Adrian Câciu, avertisment pentru economia României
Adrian Câciu, avertisment pentru economia României

Adrian Câciu, avertisment pentru economia României

31 mart. 2022, 09:55,
în Actualitate

În contextul în care economia României are de suferit, Adrian Câciu trage un semnal de alarmă. Ministrul Finanțelor afirmă faptul că efectele economice severe vor apărea în țară ca urmare a celor doi ani de pandemie.

Asta în condiţiile în care în trecut comisoarul european pe probleme economice susţinea că România își va reveni și va avea o creștere economică de 4%. La nivel european, Uniunea Europeană ar putea avea o creștere de 4,2%, după doi ani de grea încercare pentru toate statele din uniune.

Adrian Câciu despre economia României

Într-o intervenţie publică, Adrian Câciu a vorbit despre economia României. Ministrul Finanțelor a menţionat faptul că vor exista efecte economice negative din cauza crizei generate de pandemia de COVID-19 dar şi din cauza crizei declanșate de războiul din Ucraina. Câciu consideră că există un real efort în asigurarea cheltuielilor pentru refugiați și că țara trebuie să-și adapteze politica economică.

Ar fi fost mult mai ușor pentru orice guvern dacă acest conflict (n.r. – din Ucraina) nu ar fi existat. Nu doar pentru România, pentru întreaga Europă. Dincolo de cheltuielile pe care trebuie să le faci pentru susținerea valului de refugiați, sunt efecte în lanț care te pun în situația să îți adaptezi întreaga politică economică la noile realități”, a declarat Câciu, miercuri seara, pentru Realitatea Plus.

În contextul interdicțiilor de care Rusia are parte, Europa se confruntă cu o posibilă criză alimentară dar și energetică. Câciu susţine că Europa este dependentă de importurile de energie din Rusia și că oficialii europeni nu au făcut nimic în ultimii ani pentru a-și asigura independența energetică şi alimentară:

„Dincolo de energie – și acum se recunoaște cât de dependentă era Europa de anumite surse de energie și că în timpul în care putea să-și creeze o zonă de confort, nu a făcut-o – sunt și zona de aprovizionare pe combustibil și pe alimente. Jucătorii din acest conflict erau furnizori importanți de cereale. O lipsă a stocului respectiv într-o piață, fie europeană, fie mondială, se duce în prețuri”, a mai transmis ministrul pentru sursa citată.

Adrian Câciu anunța o posibilă criză alimentară

Recent, tot într-o intervenție publică, Adrian Câciu anunța că sunt premisele unei crize alimentare europene. Ministrul a specificat că în contextul războiului din Ucraina, cea mai mare provocare este asigurarea bunei funcționări a lanţului de aprovizionare. Așadar, liderii europeni trebuie să ia toate măsurile specifice pentru a menține lanțul de aprovizionare pe linia de plutire:

„Cea mai importantă provocare pentru perioada următoare, dincolo de inflaţie, este menţinerea lanţurilor de aprovizionare la cote sau la un nivel sustenabil, astfel încât Europa să aibă necesarul de bunuri de primă instanţă”, a mai spus ministrul.

Desigur, specialiștii români au afirmat faptul că există premisele unei crize alimentare mondiale dar și în România. Oricum, în ultima perioadă produsele s-au scumpit, cele mai afectate au fost produsele alimentare de bază cum ar fi uleiul, făina, pâinea. Vom vedea dacă Adrian Câciu are dreptate în legătură cu avertismentul asupra economiei din România.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Eugen Tomac anunță că ar putea urma scăderi de taxe: „Există zone unde putem face acest lucru!”
Premierul desemnat Eugen Tomac anunță că ar putea urma scăderi de taxe și impozite după ce va fi învestit în funcție. Mai mult decât atât, oficialul nu a exclus posibilitatea unor reduceri fiscale în anumite domenii, dacă acestea nu afectează stabilitatea bugetară a României. Eugen Tomac anunță că ar putea urma scăderi de taxe Premierul […]
Eugen Tomac anunță că ar putea urma scăderi de taxe: „Există zone unde putem face acest lucru!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 iunie 2026
10 iunie 2026