Premierul desemnat Adrian Veștea a declarat că nu-și va depune mandatul mergând până la capăt cu procedura de învestire în Parlament. Veștea a plecat de la ședința conducerii PNL întrucât este invitat la o emisiune TV.
„Nu-mi voi depune mandatul, voi candida pentru poziția de premier al României. Consider că este un act de responsabilitate pe care orice cetățean responsabil din țara asta trebuie să și-l asume”, a spus Adrian Veștea la ieșirea din ședință.
Întrebat dacă se teme de excluderea sa din PNL, președintele CJ Brașov a spus: „Nu există o rezoluție dată, așteptăm cu interes ceea ce se va întâmpla. Trebuie să ajung într-un platu de televiziune, vă rog să mă înțelegeți…”
Reuniunea Biroului Politic Național al PNL a fost marcată de schimburi dure de replici între susținătorii lui Ilie Bolojan și cei care doresc ca partidul să susțină un guvern condus de prim-vicepreședintele Adrian Veștea.
Ședința a fost deschisă printr-un discurs al președintele PNL, Ilie Bolojan, care s-a arătat nemulțumit că partidul nu a fost consultat la desemnarea lui Adrian Veștea drept candidat la postul de premier.
„Acest anunț s-a făcut în condițiile în care domnul Veștea nici pe mine, nici pe domnul secretar general nu ne-a anunțat în prealabil. Din acest punct de vedere a fost o atitudine cel puțin necolegială. E vorba de o situație în care e pus partidul”, a spus Ilie Bolojan, potrivit surselor HotNews.
Vot împotriva colaborării cu PSD
Apoi a menționat că există deja trei decizii ale partidului potrivit cărora nu liberalii nu vor mai intra în coaliție social-democrații, iar susținerea unui guvern condus de Veștea ar reprezenta invalidarea lor.
„Încălcarea deciziilor principiale ne duce într-o zonă de a repeta niște greșeli pe care le-am făcut în trecut. Pentru a vedea unde suntem, vă supun din nou votului reconfirmarea deciziilor anterioare ca soluția politică pe care o propune PNL să NU ne ducă la o înțelegere cu PSD. În funcție de acest vot ne setăm discuțiile. Cine e de acord să ne reconfirmăm deciziile (FĂRĂ PSD)?”, a întrebat președintele PNL.
Rezultatul i-a fost favorabil, cu 39 de voturi „pentru”, 10 „împotrivă” și cinci abțineri.
Potrivit surselor HotNews, voturile „împotrivă” și abținerile au fost date de: Adrian Veștea (Brașov) , Alina Gorghiu (Argeș), Hubert Thuma (Ilfov) , Cătălin Predoiu (Prahova) , Alexandru Popa (Brăila), Toma Petcu (Giurgiu), Nicoleta Pauliuc (Ilfov), Valeriu Iftime (Botoșani), George Scarlat (Galați), Ion Iordache (Gorj), Monica Anisie (Sector 2), Andrei Baciu (Sector 3), Ionuț Stroe (Sector 4), Dan Meran (Sector 5), Marcel Vela (Caraș-Severin).
Discursul lui Bolojan a fost urmat de luarea de cuvânt a lui Adrian Veștea care le-a spus liberalilor că trebuie să îl susțină pentru a putea continua reformele. În plus, premierul desemnat a spus că vrea să se sfătuiască cu Alexandru Nazare și chiar să colaboreze cu acesta în viitorul guvern.
„Nu am avut încă o discuție cu ministrul Nazare, dar prioritatea va fi să aibă Ministerul Finanțelor”, a spus Veștea. El a cerut ca liderii partidului să dea un vot pentru susținerea cabinetului său, precizând că își dorește ca noul guvern să primească miercuri votul Parlamentului. De asemenea, el a afirmat că vrea ca guvernul său să aibă o majoritate clară în Parlament, precizând că nu-și va asuma funcția de șef al unui guvern minoritar.