Prima pagină » Actualitate » Adrian Veștea anunță că Guvernul va fi politic, dar vor fi și tehnocrați! Nu se așteaptă să fie dat afară din PNL

Adrian Veștea anunță că Guvernul va fi politic, dar vor fi și tehnocrați! Nu se așteaptă să fie dat afară din PNL

17 iun. 2026, 09:12,
Bogdan TROFIN în Actualitate

Premeirul desemnat Adrian Veștea a declarat că Guvernul va fi politic, dar vor fi și tehnocrați. Acesta a menționat că nu se așteaptă să fie dat afară din PNL.

Adrian Veștea anunță că Guvernul va fi politic, dar vor fi și tehnocrați!

Adrian Veștea a declarat că nu crede că va exista un partid care să-și excludă un prim-ministru care este membru al acelui partid.

„Nu cred că va exista un partid care să-și excludă un prim-ministru care este membru al acelui partid – nu știu, poate s-a mai întâmplat în altă țară, dar eu în România nu cunosc în ultimii, să zic, în ultima sută de ani de când mă raportez la politică, să se ajungă într-o astfel de situație, să strice decizia colegilor mei prin care am fost desemnat să ajung prim-ministru și să fiu exclus din partid. Nu cred că ar trebui să ne raportăm la aceste lucruri, chiar din contră“, a spus Adrian Veștea.

Liberalul a menționat că nu a avut niciodată vreun dosar sau vreo problemă.

„Nu sunt o persoană conflictuală, nu am avut niciun fel de dispute niciodată, nu am scris plângeri penale, nu am făcut niciun fel de astfel de lucruri și poate din acest motiv… În același timp, nu am avut niciodată vreun dosar sau vreo problemă, chiar dacă de 22 de ani sunt ordonator de credite, fiindcă de fiecare dată am fost o persoană așezată și mi-am văzut de treabă“, a zis Adrian Veștea.

Adrian Veștea s-a arătat optimist

Întrebat câți parlamentari din PNL vor vota Guvernul, Adrian Veștea a declarat că nu crede că e corect ca în această seară să dea o cifră exactă.

”Am toată convingerea că o parte dintre colegii noștri vor fi implicați și vor da un vot de învestitură pentru acest guvern. Sunt și membri ai altor partide care vor avea deschiderea. Nu este un lucru care ține de trădarea partidului. Țara trebuie guvernată. Trebuie să eliminăm aceste tensiuni. Au ocazia să mă demită și pe mine cu o moțiune de cenzură, dacă nu îmi fac treaba. Sunt promisiuni ferme, dar o mare parte din discuții nu le-am avut eu la nivel personal”, a precizat Adrian Veștea.

Cât privește voturile pentru a trece Guvernul, Veștea s-a arătat optimist.

„Am toată convingerea. Eu cred că, până la urmă, PNL va da dovadă de maturitate. Vor fi și parlamentari din partea USR, nu doar din partea partidelor extremiste. Cred că vom avea cvorumul necesar pentru a trece Guvernul și Guvernul va fi învestit”, a mai zis Veștea.

Întrebat cu câte voturi va trece guvernul, Adrian Veștea a menționat că se așteaptă să primească voturi și de la USR și de la UDMR.

„Ceea ce îmi doresc este de a avea o deschidere din partea tuturor parlamentarilor, indiferent de culoarea lor politică. Fiecare parlamentar are în spate un electorat, vine dintr-o anumită comunitate și cred că este normal ca într-un moment de criză, un moment în care se află în momentul acesta România, să nu fim atât de restrictivi. Sunt alții care vin cu tot felul de bariere și nu cred că ar fi necesar să ajungem în situația în care să blocăm în continuare învestirea unui guvern. Dar în aritmetica pe care ne-am propus-o, am văzut că au apărut tot felul de situații. Nu a existat o coeziune nici din partea USR, nici din partea UDMR“, a conchis Adrian Veștea, ce anunță că Guvernul va fi politic, dar vor fi și tehnocrați.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 iunie 2026
28 iunie 2026