Prima pagină » International » Aeroport unic în lume, situat în două țări! O țară a oferit terenul, iar cealaltă a plătit construcția
Aeroport unic în lume, situat în două țări! O țară a oferit terenul, iar cealaltă a plătit construcția

Aeroport unic în lume, situat în două țări! O țară a oferit terenul, iar cealaltă a plătit construcția

03 ian. 2025, 10:40,
Mirela Gabriela Todosi în International

Aeroport unic în lume, situat în două țări! Aeroportul Basel – Mulhouse – Freiburg este un aeroport aflat la 25 de kilometri de Mulhouse, Franța, și la doar 8 kilometri de orașul Basel, Elveția. Acest aeroport este situat la o altitudine de 238 de metri și dispune de două piste. Se numără printre cele mai tranzitate aeroporturi din vestul Europei și este administrat simultan de două țări, Franța și Elveția. O țară a oferit terenul, iar cealaltă a plătit construcția.

Aeroport unic în lume, situat în două țări!

Planurile pentru a construi un aeroport care să deservească atât zona din Franța, cât și pe cea din Elveția, s-au dovedit a fi un succes. Celor două țări, Franța și Elveția, li se acordă acces la aeroport fără să existe restricții vamale sau la frontieră. Cu toate că este un aeroport aflat pe teritoriul Franței și este sub jurisdicție franceză, autoritățile din Elveția pot aplica legile elvețiene privind vama, dar și serviciile medicale, precum și activitatea poliției în secțiunea elvețiană, fiind inclus și drumul vamal ce leagă orașul Basel de aeroport. Poliția franceză are, de asemenea, dreptul de a efectua controale aleatorii inclusiv în secția elvețiană.

Aeroportul Basel – Mulhouse – Freiburg este un aeroport unic în lume, fiind administrat de două țări. Franța a asigurat terenul pentru construirea acestui aeroport, iar Elveția s-a ocupat cu acoperirea costurilor de construcție. În prezent, fiecare dintre cele două țări are propriile proceduri privind partea sa de aeroport. Aeroportul Basel – Mulhouse – Freiburg este un aeroport din Franța, care deservește zona Basel. Se află la 25 de kilometri de Mulhouse, Franța, și la doar 8 kilometri de orașul Basel, situat în Elveția. În același timp, aeroportul se află la 70 de kilometri sud de Freiburg, Germania.

Aeroport privat în România

Multe lume este dornică să afle unde se va construi primul aeroport privat din România, care va fi gata în 4 ani. Acesta va fi construit pe aerodromul Alexeni, la 66 de kilometri de București. Aeroportul va avea un terminal de pasageri de 30.000 de metri pătrați și un flux anual de 6,5 milioane de călători.

De asemenea va exista şi un terminal cargo de 20.000 de metri pătrați, unde se vor manevra peste 10.000 de tone anual de marfă, respectiv o zonă de 30.000 metri pătrați pentru reparația și întreținerea aeronavelor. Este planificat și un parc fotovoltaic pentru independența aeroportului și o școală de aviație. Investitorii au în plan și un hotel, o stație de tren, în colaborare cu CFR, și zone de agrement.

,,Aeroportul Alexeni va deveni primul aeroport privat din România, oferind o infrastructură de ultimă tehnologie și servicii aeroportuare de înaltă calitate. Situat la doar 66 de kilometri de București, acesta se va poziționa strategic pentru a prelua o parte semnificativă a traficului de cargo și low-cost, care suprasolicită aeroportul Otopeni.”, a declarat președintele Consiliului Județean Ialomiţa.

Totodată,  se va construi un nou aeroport în România, care va avea condiții ultra-moderne, un terminal de pasageri și unul cargo. Autoritățile au anunțat că s-a finalizat un pas important pentru viitorul proiect dintre localitățile Galați – Brăila. Aeroportul va avea un terminal de pasageri cu nouă porți de îmbarcare ce se va întinde pe 28 de hectare, parter și etaj, cu un turn de control integrat. Mai mult, aeroportul va avea și un terminal cargo, cu o suprafață de 5.460 mp. Terminalul cargo va avea o înălțime de 6,5 metri și se va întinde pe cinci hectare. Aeroportul va fi dotat cu un sistem de supraveghere video bazat pe Inteligența Artificială.

Un aeroport unic în Europa este cel situat în două țări, Franța și Elveția. Franța a oferit terenul pentru aeroport, iar Elveția s-a ocupat de cheltuielile pentru construirea acestuia.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 iunie 2026
27 iunie 2026