Prima pagină » Eveniment-Social » AI & Humanity: Dialog între tehnologie și valori umane, la cel mai înalt nivel academic
AI & Humanity: Dialog între tehnologie și valori umane, la cel mai înalt nivel academic

AI & Humanity: Dialog între tehnologie și valori umane, la cel mai înalt nivel academic

17 apr. 2025, 15:33,
Redacția BZI în Eveniment-Social

În zilele de 8-9 mai,. Master Communications Intl. în parteneriat cu LeaderSpace, organizează Conferinţa “AI & HUMANITY “, cu sprijinul Academiei Europene , Academiei Romane, şi al Casei Regale a României.

Sunt invitate câteva personalităţi de la mari universităţi din România şi străinătate (University of Oxford, King’s College, Turku University, etc) , companii importante ( Nvidia, Google DeepMind, ARESIA,s.a) ,firme româneşti de succes, Instituţii financiare, autorităţi publice, mass-media şi nu numai.

Conferinţa, care va fi transmisă şi arhivata integral pe internet va aduce în dezbatere câteva teme de actualitate :

– evoluţia generală a societăţii sub impactul noilor tehnologii ( relaţiile interumane, modificări ale pieţei muncii, manipularea prin media, etc)

-solutii şi aplicaţii în diverse domenii ( IT & Cyber-Security, sănătate, comerţ, energie, educaţie, pieţe financiare s.a)

-legislatia europeană şi naţională privind utilizarea AI

În luna iunie 2024, MCI, a organizat , sub acelaşi patronaj , Conferinţa “The Challenge of AI”, care s-a bucurat de un real interes. Detaliile evenimentului , articole şi studii pe tema lui şi înregistrările video ale lucrărilor, se găsesc pe site-ul mastercommunications.ro

AI & Humanity se va desfăşura în colaborare cu Bucharest Regional Hub, reprezentanta Academiei Europene, pentru Europa Centrală şi de Est, proiect strategic realizat pe baza unui acord între Academia Europeană şi Academia Româna. Cu această ocazie va fi prezent în Capitala şi board-ul Academiei Europene. Acest Hub va lansa mai multe proiecte importante, având epicentrul la Bucureşti, ce îşi propun să poziţioneze România, în alt mod, pe harta lumii. Prima acţiune este Conferinţa “AI & Humanity “, care va fi intens promovată pe canalele media, reţelele de socializare, televiziuni şi ale cărei rezultate vor fi publicate în mai multe ţări europene.

Este un bun prilej pentru orice companie, să sprijine un eveniment cu rezonanţa academică internaţională, alăturându-şi numele unei manifestări prestigioase.

Conferinţa va avea loc în Aulă Academiei, iar în data de 10 Mai (Ziua Regelui) speakerii şi Partenerii (sponsorii) vor fi invitaţi la Recepţia oferită de Casa regală a României, la Palatul Elisabeta, având posibilitatea unui networking la cel mai înalt nivel.

Printre invitaţii la Eveniment se numără:

-Donald Dingwell, Președinte Academia Europaea

– Hardy Schloer ( inventatorul cloud-computing, Dow Jones Analitycs şi QRI, cea mai nouă tehnologie AI)

-Stefan N Constantines (Ludwig Institute-Oxford, membru al Academiei Regale de Medicină din Belgia)

– Shalom Lappin ( profesor emerit la King’s College, membru al Academiei Engleze)

-Sebastian Burduja, Ministrul Energiei

-Mircea Dumitru, (vicepreședinte Academia Româna )

– Gheorghe Ştefan (academician, fondatorul Bright Scale, Silicon Valley)

-Viorica Patrauceanu, Google DeepMind

-Florin Munteanu , Director Centrul pentru Studiile Complexității

– Sorin Antohi ( eseist , istoric, membru al A E)

– Petre Roman (preşedintele Swiss UMEF- Geneva )

-Florin Calin Păun (ARESIA)

– Traian Rebedea (NVIDIA)

-Ion Petre ( University of Turku)

– Alexandru Petrescu ( preşedintele ASF)

-Veronica Ştefan (Expert C.E)

– Varujan Vosganian ( preşedintele U.S.), s.a.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
26 iunie 2026
26 iunie 2026