Prima pagină » National » Ai trotinetă electrică? Uite ce reguli trebuie să respecți
Ai trotinetă electrică? Uite ce reguli trebuie să respecți

Ai trotinetă electrică? Uite ce reguli trebuie să respecți

18 oct. 2019, 17:00,
în National

Trotinetele electrice vor fi reglementate prin lege. În acest sens se vor aduce modificări Codului rutier. Proiectul prevede, printre altele, amenzi care merg până la 1000 de lei.

Așadar, conform noii prevederi, utilizatorii trotinetelor vor trebui să respecte aceleași reguli ca și utilizatorii bicicletelor.

Propunerea legislativă prevede că, pentru a putea conduce o trotinetă electrică, conducătorul trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani. În plus, minorii trebuie să poarte cască de protecție. Această obligație se va aplica atât în cazul trotinetelor electrice, cât și în cazul bicicletelor.

De asemenea, trotinetele electrice vor trebui echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. În caz contrar, circulația acestora pe timpul nopții va fi interzisă.
O altă obligație prevede circulația numai pe pistele de biciclete dacă drumul respectiv este prevăzut cu așa ceva.

Cei care nu vor respecta normele de circulație a trotinetelor electrice stabilite prin acest proiect de lege vor fi sancționați cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv între șase și opt puncte de amendă (un punct de amendă este 145 de lei, ceea ce înseamnă că amenzile ar putea ajunge chiar și la 1.160 de lei).

Pentru ca aceste reglementări să se aplice, inițiativa legislativă trebuie să fie adoptată de Camera Deputaților și apoi publicată în Monitorul Oficial.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Primul deces după incendiul de pe nava Gas Lisbon din Marea Neagră. Un marinar de 46 de ani nu a mai putut fi salvat
Un marinar filipinez în vârstă de 46 de ani a decedat după incendiul produs la bordul navei Gas Lisbon în Marea Neagră. Autoritățile române continuă ancheta și monitorizarea navei avariate. Bilanțul incidentului produs în largul Mării Negre s-a agravat. Unul dintre marinarii răniți în incendiul izbucnit la bordul navei comerciale Gas Lisbon a murit la […]
Primul deces după incendiul de pe nava Gas Lisbon din Marea Neagră. Un marinar de 46 de ani nu a mai putut fi salvat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 iulie 2026
24 iulie 2026