Sistemul feroviar din România se apropie de un punct critic, avertizează sindicatele. Ani de subfinanțare, întârzieri administrative și lipsa unor bugete aprobate au dus companiile feroviare într-o situație financiară care, dacă nu este rezolvată rapid, ar putea afecta inclusiv circulația trenurilor de călători.
Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane susține că problemele nu mai sunt izolate, ci afectează întregul sector.
„Problema nu mai este una punctuală. Vorbim despre ani de subfinanțare, peste care s-au suprapus blocaje administrative și bugete neaprobate”, transmit sindicaliștii.
CFR Călători, fără finanțare de aproape două luni
Una dintre cele mai grave situații este la CFR Călători. Potrivit sindicatelor, compania nu a primit de aproape două luni banii necesari pentru asigurarea serviciului public, deși trenurile continuă să circule și cheltuielile de exploatare trebuie achitate.
În lipsa finanțării, compania acumulează datorii către CFR SA și către ceilalți furnizori.
TUI, energia, combustibilul, mentenanța, reparațiile și piesele de schimb trebuie plătite indiferent dacă banii de la stat ajung sau nu, atrage atenția Federația.
Situația este complicată și de faptul că bugetul de venituri și cheltuieli al CFR Călători nu este aprobat. Sindicatele avertizează că, la 27 august, expiră termenul de 150 de zile prevăzut de lege, iar după această dată alocările de la bugetul de stat ar putea fi suspendate.
Problemele se pot propaga în tot sistemul
Sindicaliștii avertizează că dificultățile financiare ale CFR Călători pot produce un efect de domino în întregul sector feroviar.
Neîncasarea TUI, tariful pentru utilizarea infrastructurii, afectează direct veniturile CFR SA și capacitatea companiei de a menține funcționarea normală a rețelei.
„Imposibilitatea plății salariilor și a cheltuielilor de exploatare generează blocaje în lanț, afectând toate societățile și furnizorii care au relații contractuale în sectorul feroviar”, susține Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane.
Sindicatele cer plata integrală și la timp a salariilor și solicită Guvernului să intervină de urgență pentru deblocarea finanțării.
Sindicatele cer intervenția urgentă a Guvernului
Potrivit Federației, aprobarea Strategiei și deblocarea Contractului de activitate și performanță reprezintă pași necesari pentru CFR SA, însă nu rezolvă problema principală: finanțarea efectivă a întregului sistem.
„Plata integrală a salariilor trebuie realizată în cel mai scurt timp. Este obligația decidenților să asigure cadrul și resursele necesare pentru respectarea drepturilor salariale”, mai transmit sindicaliștii.
Aceștia avertizează că, dacă problemele financiare și administrative nu sunt rezolvate rapid, situația ar putea depăși zona datoriilor și să ajungă la blocaje operaționale cu efect direct asupra circulației trenurilor.
„Guvernul trebuie să intervină urgent pentru asigurarea finanțării și eliminarea blocajelor administrative, înainte ca problemele financiare să se transforme în blocaje operaționale cu efect direct asupra circulației trenurilor”, avertizează Federația.