Prima pagină » Actualitate » Alertă alimentară. Produs retras de Kaufland din magazine. Ce s-a descoperit
Alertă alimentară. Produs retras de Kaufland din magazine. Ce s-a descoperit

Alertă alimentară. Produs retras de Kaufland din magazine. Ce s-a descoperit

18 oct. 2025, 16:40,
Redacția BZI în Actualitate

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunță retragerea de la vânzare a produsului „Strop de Soare – Miere de tei, 500 g”, produs de operatorul economic Ciril Shop & Go SRL, după ce în lotul 43825, cu termen de valabilitate 15.09.2027, a fost depistată prezența cloramfenicolului, o substanță interzisă în produsele alimentare. Produsul a fost comercializat în magazinele Kaufland din mai multe orașe din țară, inclusiv București, Brașov, Iași, Constanța și Craiova.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunță că operatorul economic Ciril Shop & Go SRL a decis retragerea de la vânzare și rechemarea de la consumatori a produsului Strop de Soare – Miere de tei, 500 g.

Este vorba despre lotul cu numărul 43825, care are termenul de valabilitate 15.09.2027. Acest produs a fost vândut în magazinele Kaufland din România.

Măsura a fost adoptată ca urmare a identificării prezenței cloramfenicolului în lotul de produs menționat.

Consumatorilor care dețin produsul descris mai sus li se recomandă să nu îl consume. Produsul poate fi returnat la magazinul de unde a fost achiziționat sau distrus, iar contravaloarea acestuia va fi rambursată fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Ciril Shop & Go SRL își cere scuze pentru eventualele neplăceri create și mulțumește consumatorilor pentru înțelegere și sprijin.

Produsul a fost retras din magazinele din Alexandria, Bacău, Bragadiru, Brăila, București, Buftea, Buzău, Călărași, Câmpina, Câmpulung, Comănești, Constanța, Craiova, Curtea de Argeș, Drobeta Turnu Severin, Focșani, Galați, Giurgiu, Iași, Mangalia, Medgidia, Mioveni, Năvodari, Onești, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Râmnicu Sărat, Râmnicu Vâlcea, Roman, Slatina, Slobozia, Târgoviște, Târgu Jiu, Târgu Neamț, Tecuci, Timișoara, Tulcea, Vaslui, Voluntari, Huși, Turnu Măgurele, Domnești, Comarnic, Bârlad, Caracal, Bălotești și Urziceni.

Ce este cloramfenicolul?

Cloramfenicolul este un antibiotic cu spectru larg, descoperit în anii 1940, folosit inițial pentru tratarea unor infecții bacteriene grave. Cu toate acestea, utilizarea lui este interzisă în produsele alimentare de origine animală (inclusiv miere, lapte, carne, ouă), deoarece poate provoca efecte adverse grave asupra sănătății umane.

Reacțiile grave asociate cu cloramfenicolul sunt rare, dar foarte serioase, de aceea substanța a fost interzisă în produsele alimentare și este folosită astăzi doar în cazuri medicale excepționale.

Cloramfenicolul poate provoca reacții grave asupra sănătății, precum anemia aplastică – o boală severă a măduvei osoase, uneori fatală –, tulburări ale ficatului și rinichilor, sindrom gri la nou-născuți, care poate duce la deces, precum și reacții alergice severe, inclusiv șoc anafilactic.

Prezența cloramfenicolului în miere indică o contaminare accidentală sau o utilizare necorespunzătoare a substanței în stupine, fiind strict interzisă de legislația Uniunii Europene (Regulamentul UE nr. 37/2010).

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bacalaureatul transformat într-o adevărată paradă a ținutelor. Un elev din Mehedinți a atras toate privirile cu apariția sa neobișnuită
Bacalaureatul din acest an a adus imagini inedite cu ținutele alese de elevi din mai multe centre de examen. Un elev din Mehedinți a devenit viral după ținuta purtată, iar absolvenții au surprins și prin reacțiile de după proba la Limba și literatura română. Primele imagini de la Bacalaureat 2026 au devenit rapid virale, după […]
Bacalaureatul transformat într-o adevărată paradă a ținutelor. Un elev din Mehedinți a atras toate privirile cu apariția sa neobișnuită

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 iulie 2026
02 iulie 2026