O nouă alertă aeriană a fost declanșată marți dimineață, 25 august, în zona frontierei României cu Ucraina, după ce sistemele de supraveghere radar au identificat o posibilă țintă aeriană în apropierea graniței. Ca măsură de precauție, două avioane de luptă F-18 spaniole au fost ridicate de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu pentru a verifica și monitoriza situația.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale (MApN), ținta a fost detectată la aproximativ 4 kilometri est de Vâlcove, localitate ucraineană aflată peste Dunăre față de zona Periprava.
După apariția semnalului radar, autoritățile române au activat procedurile de supraveghere și verificare a situației aeriene. Cele două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în misiune în România, au decolat de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.
A fost transmis și un mesaj RO-Alert
În contextul alertei, populația din zona vizată a fost avertizată și prin sistemul RO-Alert.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis mesajul la ora 07:31, prin care oamenii au fost informați că există posibilitatea ca obiecte să cadă din spațiul aerian.
„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”, se arată în mesajul transmis populației.
Durata estimată a alertei este de 90 de minute.
O nouă alertă după incidentul de luni
Situația de marți dimineață vine la scurt timp după o altă alertă care a vizat nordul județului Tulcea, luni seară.
Atunci, două ținte aeriene au fost detectate la aproximativ 25 de kilometri de Insula Șerpilor, ceea ce a determinat autoritățile române să monitorizeze îndeaproape spațiul aerian din apropierea frontierei.
Zona Deltei Dunării și a nordului Dobrogei este monitorizată atent în contextul războiului din Ucraina, în special atunci când sunt detectate obiecte sau ținte aeriene în apropierea graniței României.
Deocamdată, autoritățile nu au comunicat că ținta detectată marți dimineață ar fi pătruns în spațiul aerian românesc. Cele două aeronave spaniole au fost trimise pentru monitorizarea și clarificarea situației.
„Boss, dacă știi sigur că România a ajuns colonie a Europei și ești absolut convins că toate deciziile țării sunt luate la Bruxelles de Ursula și Macron, dacă știi sigur că dronele sunt trimise de ucrainenii care vor să ne bage în război și că fiecare ucrainean primește 40 de milioane alocație, dacă știi sigur că nemții și austriecii opresc debitul Dunării în amonte pentru a ne forța să cumpărăm energie de la ei, dacă știi din surse sigure de pe TikTok că rușii câștigă masiv pe front, că pandemia și covidul nu au existat, dacă crezi că sistemul încercă să te controleze și să te facă sclav în țara ta, că-s interese mari la mijloc și că se ascunde adevărul, s-ar putea să fii doar prost.
Iar dacă un srilankez ajuns aici acum un an, care nu are neapărat o meserie și nu vorbește boabă de română, cumva se descurcă mult mai bine decât tine, problema nu-i la el.
E la tine, că ești prost. Și-i crezi, și-i votezi pe ăia care profită de prostia ta pentru a parveni și a se îmbogăți, în timp ce tu vei rămâne prost, sărac și frustrat că ți-au furat “francejii” boii de la bicicleta.