Autorităţile din regiunea Belgorod a Rusiei de la graniţa cu Ucraina au declarat alertă teroristă pe termen nedeterminat după bombardarea unei fabrici în timpul nopții, informează sâmbătă DPA.
„În Borisovka, un obiectiv industrial civil a fost atacat de forţele ucrainene în timpul nopţii”, a scris guvernatorul Belgorodului Viaceslav Gladkov sâmbătă pe canalul său de Telegram.
Ameninţare teroristă crescută, pe termen nelimitat
Prin urmare, a spus el, este evident necesară extinderea alertei galbene sau ameninţare teroristă crescută, pe termen nelimitat. Până acum, guvernatorii puteau declara alerte teroriste doar pentru maximum 15 zile în regiunile lor, notează agenţia germană de presă.
La începutul săptămânii, preşedintele rus Vladimir Putin a emis un decret acordând guvernatorilor posibilitatea de a declara alertă teroristă pentru o perioadă nelimitată de timp.
În momentul în care un pericol crescut de terorism, adică nivelul de alertă galben şi roşu, libertăţile populaţiei locale sunt restrânse, de exemplu prin restricţii de circulaţie sau controale ale vehiculelor şi personale.
Înainte de Belgorod, regiunile de graniţă Kursk şi Briansk au impus deja un astfel de regim antiterorist în această săptămână. Nivelul de alarmă în regiunea Belgorod a fost declanşat de un mare incendiu într-o fabrică din Borisovka, la aproximativ 30 km vest de capitala regiunii.
Fabrica producea structuri de metal pentru construcţia podurilor
Potrivit autorităţilor, incendiul a fost provocat de bombardamente de pe teritoriul ucrainean. Din fericire, în urma inicidentului, nu au fost morţi sau răniţi, a anunţat guvernatorul Gladkov.
Potrivit postărilor pe reţelele sociale, fabrica producea structuri de metal pentru construcţia podurilor.
Rusia continentală până în peninsula ucraineană Crimeea, care a fost anexată de Moscova în 2014.
De la începutul războiului împotriva Ucrainei, Rusia a bombardat sistematic teritoriul ţării vecine, dar se plânge de asemenea de luni de zile că propriile regiuni de la graniţă sunt bombardate de cealaltă parte, aminteşte DPA.
A Russian oil depot was on fire at the Borisovka Factory of Bridge Constructions in Belgorod Oblast
📹Local Telegram channels pic.twitter.com/oRjpe8qrFj
— Euromaidan Press (@EuromaidanPress) February 4, 2023
pana nu vor cadea bombe si-n rutzia,orcile n-or sa stie ca inceput razbelul
Ucrainieni spurcati ! De PACE nu a auzit marioneta Zelinski?idiot care si- a distrus tara dar ucrainienii sunt legati la minte , traiesc in bezna lui Zeliski. Desteptati- va prostilor , Zelinski este singurul vinovat de razboi , are averi mari pe urma distrugerii Ucrainei iar ucrainienii vor plăti zeci de ani refacerea ucrainei