Prima pagină » Actualitate » Alerta rămâne maximă în Rodos. Pompierii români au primit noi misiuni – FOTO, VIDEO

Alerta rămâne maximă în Rodos. Pompierii români au primit noi misiuni – FOTO, VIDEO

25 iul. 2023, 14:15,
în Actualitate

Astăzi, pompierii români aflați în insula Rodos au primit noi misiuni. Cei 52 de salvatori acționează în zona localității Platania, pentru limitarea propagării incendiului și menținerea unei linii de protecție între frontul incendiului și zona neafectată.

Temperaturile se mențin la cote caniculare, iar vântul prezintă intensificări puternice, fapt ce îngreunează intervenția salvatorilor.

Conform prognozei pentru ziua de astăzi, 25 iulie, riscul apariției incendiilor de pădure rămâne unul ridicat – de nivel 5, risc extrem.

Intervenția modulului are loc la solicitarea ofițerului elen, delegat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români.

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în Grecia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Elenă că autorităţile locale menţin avertizările privind riscul ridicat de producere a incendiilor de vegetaţie (gradul 5) pentru întreg teritoriul ţării, pe fondul codului roşu de caniculă valabil în perioada 25-27 iulie 2023.

Autorităţile române recomandă cetăţenilor români care se află într-o zonă în care se manifestă un incendiu să respecte cu stricteţe instrucţiunile autorităţilor locale şi să urmărească în permanenţă sursele oficiale de informare publică.

MAE precizează că, având în vedere că din cauza condiţiilor meteo extreme, pe teritoriul elen au loc mai multe incendii de vegetaţie (în Insulele Rodos, Corfu, Evia, Peninsula Peloponez-Corint), Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să călătorească în această perioadă în Republica Elenă să se informeze, înainte de începerea călătoriei, în legătură cu situaţia existentă şi să evite deplasarea în zonele în care există incendii în desfăşurare sau un risc iminent de producere a acestora.

„Ministerul Afacerilor Externe recomandă, totodată, cetăţenilor români care se află într-o zonă în care se manifestă un incendiu să respecte cu stricteţe instrucţiunile autorităţilor locale şi să urmărească în permanenţă sursele oficiale de informare publică”, se arată în comunicat.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte cetăţenilor români că legislaţia elenă interzice şi sancţionează drastic orice activitate în aer liber care poate produce scântei sau foc şi poate genera astfel apariţia unui focar de incendiu, mai arată ministerul.

Cetăţenii români aflaţi în Grecia care observă producerea unui incendiu pot anunţa imediat evenimentul la numerele de telefon 112 (număr unic de urgenţă) sau 199 (serviciul de pompieri), precizează MAE.

„Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţiedificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şitelefonul de urgenţă al Ambasadei României în Grecia: +306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie”, transmite MAE.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins
Guvernul Mureșan ajunge miercuri la vot în Parlament și are nevoie de 233 de voturi pentru învestitură. Cabinetul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan intră miercuri, 30 septembrie, în fața plenului reunit al Parlamentului. Ședința în care deputații și senatorii vor vota programul de guvernare și lista miniștrilor este programată să înceapă la ora 13:00. […]
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
02 octombrie 2026
02 octombrie 2026