Actualitate

Alexandru Rafila, despre tulpina africană: „Afost declarată o variantă preocupantă pentru sănătatea publică”

Publicat: 26 nov. 2021
Alexandru Rafila, medic, reprezentant al României la OMS și parlamentar PSD
Dr. Alexandru Rafila este noul ministrul al Sănătății

Noua tulpină a coronavirusului a pus pe jar autoritățile din întreaga lume. Descoperită în Africa de Sud, această variantă a ajuns în scurt timp în Europa, fiind depistat un caz în Belgia.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, i-a sfătuit pe cetățeni să nu călătorească în această zonă pentru a nu se supune vreunui pericol. De asemenea, acesta a afirmat că tulpina nouă poate da forme ușoare deși are o tranmisibilitate ridicată.

„Tulpina a fost declarată o variantă preocupantă pentru sănătatea publică, există două tipuri de clasificări când apare o variantă nouă, ‘variantă de interes’, mai puțin importantă pentru sănătatea publică și a doua, cu potențial impact pentru sănătatea publică. Nu înseamnă că neapărat se va întâmpla ceva grav la nivel mondial, aceste variante îngrijorătoare sunt cele din rândul cărora vor fi selectate cele cu potențial de a produce infecții la scală globală și a deveni dominante.

Ce înseamnă o variantă preocupantă? Există trei criterii care încadrează aceste variante în categorie, ele pot fi individuale sau cumulative. Poate fi vorba de o transmisibilitate mai mare, poate fi o patogenitate mai mare, se schimbă tabloul clinic, îmbolnăvirile grave sunt mai frecvente și, cel de-al treilea element, este legat de scăderea eficacității măsurilor de sănătate publică. De exemplu, vaccinul nu mai este suficient. Unul dintre aceste criterii sau toate fac ca acest grup de experți să încadreze varianta în categoria celor îngrijorătoare.

Până în momentul de față criteriul care a determinat includerea în această categorie se pare că este legat de transmisibilitate care este mai puțin îngrijorător decât celelalte două, dar nu știm dacă nu cumva dă forme mai ușoare de boală. Ar fi ideal. Se întâmplă uneori să ai și noroc, nu știu dacă vom avea noroc sau ghinion.”, a spus Rafila.

Alexandru Rafila susține că această nouă variantă va apărea și pe teritoriul României, ținând cont că primul caz din Europa a apărut deja.

„Această secvențiere care a dus la identificare, izolare a fost făcută pe data de 24, acum două zile, și tulpina respectivă a provenit de la un pacient din Africa de Sud, de la care s-a luat o probă în data de 9 noiembrie. E proaspătă, două săptămâni. Se pare că sunt 100 de cazuri în regiunea respectivă, dar probabil că sunt speculații foarte multe. Sunt state care au luat măsura să interzică zborurile din Sudul Africii și intrarea în carantină a celor care au familii în această zonă. Din cauza asta, probabil că și noi o să recomandăm cel puțin românilor, turiștilor români să nu meargă în Africa de Sud, Botswana, chiar acolo unde apar aceste cazuri. Mi se pare că sunt 2 – 3 cazuri în Israel, chiar au fost identificate la persoane care au călătorit în această perioadă acolo. (…) Va ajunge și în România, sigur.”, a spus Alexandru Rafila, la Digi 24.

Conform datelor care există până în acest moment, în comparație cu varianta Delta, tulpina africană ar fi de patru ori mai transmisibilă.

Întrebat dacă vaccinul este eficient împotriva tulpinii africane, Alexandru Rafila a spus că nu sunt date științifice în legătură cu acest subiect.

„Sunt informații că ar fi de patru ori mai transmisibilă decât tulpina Delta, care și ea e mai transmisibilă de trei ori decât tulpina clasică. Deci ar fi de 12 ori mai transmisibilă decât tulpina inițială.Se pare că această mutație multiplă la nivelul proteinei spike, proteina celebră despre care toată lumea vorbește, ar putea să facă ineficient vaccinul. De fapt, nu vaccinul, ci anticorpii obținuți în urma vaccinării nu ar mai fi eficienți. Dar în acest moment nu avem informații științifice. Abia s-a secvențiat și nu putem ști, cât timp nu există un studiu care să fie bine realizat și fundamentat. Sunt doar speculații.”, a mai spus ministrul Sănătății.





Comentarii
Adauga un comentariu