Prima pagină » International » Alexei Navalnîi a fost arestat imediat după ce a ajuns pe aeroport – Live Video
Alexei Navalnîi a fost arestat imediat după ce a ajuns pe aeroport - Live Video

Alexei Navalnîi a fost arestat imediat după ce a ajuns pe aeroport – Live Video

17 ian. 2021, 20:28,
în International

Opozantul rus Alexei Navalnîi a fost arestat pe aeroport după revenirea din Germania. Probleme a avut politicianul rus și la aterizare, deoarece primul aeroport unde trebuia să aterizeze a fost închis. Acolo erau strânși mulți susținători pe care acesta îi are.

Navalnîi revine în Rusia deși riscă mai mulți ani de închisoare, informează Mediafax. La Vnukovo, poliţia a evacuat din terminalul aeroportului protestatarii care scandau numele lui Navalnîi şi „Rusia va fi liberă!”, arată Agerpres. Situația este tensionată la Moscova iar evenimentele sunt în curs de desfășurare.

La Vnukovo, poliţia a evacuat din terminalul aeroportului protestatarii care scandau numele lui Navalnîi şi „Rusia va fi liberă!”, arată Agerpres. Avionul în care se afla Alexei Navalnîi a aterizat duminică seara în apropiere de Moscova, pe aeroportul Şeremetievo. Dizidentul a revenit în Rusia deşi riscă ani grei de închisoare, fiind plasat de autorități pe lista persoanelor urmărite deoarece nu s-a prezentat la secția de Poliție în termenul stabilit, în conformitate cu o condamnare cu sususpendare.

Navalnîi este unul dintre cei mai mari critici ai preşedintelui rus Vladimir Putin. Anul trecut, în luna august el a fost otrăvit și ulterior a primit tratament la o clinică din Germania.

Alexei Navalnîi a aflat cine l-a otrăvit: „Am aflat cine a încercat să mă ucidă. Ştiu unde locuiesc şi unde au locul de muncă”

Opozantul politic rus Alexei Navalnîi explică, într-un film de aproape o oră, cum au încercat mai mulţi agenţi FSB cu pregătire medicală să îl asasineze în mod repetat, de ce s-a apelat la o otravă neurotoxică atât de atipică.

„Salut, sunt Navalnîi. Am aflat cine a încercat să mă ucidă. Ştiu unde locuiesc şi unde au locul de muncă. Le ştiu numele reale, le ştiu numele false şi am fotografii cu ei. Vă rog să priviţi filmul până la capăt. Am nevoie de ajutorul vostru pentru a-l distribui, pentru că este vorba despre un grup secret de ucigaşi din FSB care include medici şi chimişti, despre cum au încercat să mă omoare de câteva ori şi o dată aproape că au omorât-o pe soţia mea. Nu veţi auzi despre asta la televizor, având în vedere faptul că cel care dă ordine acestui grup este preşedintele rus, Vladimir Putin”.

Aşa începe confesiunea lui Alexei Navalnîi. De la bun început, politicianul, aflat în Germania, precizează că meritul dezvăluirilor detalate aparţine instituţiilor media care au pus cap la cap informaţiile obţinute, uneori, din surse „neortodoxe”.

Trei asasini FSB pe urmele lui Navalnîi

Ancheta jurnalistică a fost coordonată de grupul britanic de investigaţii Bellingcat, care a colaborat cu site-ul rus The Insider. S-au mai implicat Der Spiegel şi CNN. Ancheta a identificat mai mulţi agenți FSB ai unității secrete a Institutului Criminalistic al FSB. Trei dintre aceştia ar fi direct implicaţi în tentativa de asasinare comisă în august anul curent asupra lui Navalnîi, în care s-a folosit substanţa neurotoxică Novicioc.

Numele celor trei agenți sunt Alexei Alexandrov, Ivan Osipov și Vladimir Paniaev. Aceştia s-au aflat pe urmele lui Alexei Navalnîi în Novosibirsk, apoi în Tomsk, unde opozantul politic a fost otrăvit.

Cei trei ar fi fost sprijiniți de cel puțin 5 alți agenți FSB. Grupul Bellingcat a analizat metadatele convorbirilor purtate de 12 agenți FSB legaţi de Institutul rus de Criminalistică.

„Divizia de otrăvire” a FSB, mobilizată după ce Navalnîi a anunţat că vrea să candideze la preşedinţie
„Analizând metadatele apelurilor, datele de zboruri care s-au suprapus și bazele de date offline care au ajuns în domeniul public, am identificat cel puțin 15 agenți care lucrează în această subunitate clandestină a Institutului Criminalistic al FSB. Cel puțin 8 dintre aceștia – inclusiv șeful lor, Stanislav Makșakov – au fost implicați direct în diferite etape ale tentativelor aparent multiple de otrăvire a lui Alexei Navalnîi”, arată investigația Bellingcat.

Membrii acestei așa-numitei „divizii de otrăvire” l-au urmărit pe Navalnîi de la începutul lunii ianuarie 2017, la doar o lună după ce acesta a anunțat că intenţionează să candideze la alegerile prezidențiale din 2018. Agenţii au zburat alături de el în peste 30 de curse aeriene și aparent au încercat încă de cel puţin două ori să îl otrăvească pe Navalnîi înainte de operațiunea din Tomsk, unde agentul neurotoxic a fost depistat pe recipiente de apă plată.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 iunie 2026
30 iunie 2026