International

Alte sancţiuni pentru Rusia. Preţul petrolului a scăzut

Publicat: 08 apr. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Alte sancţiuni pentru Rusia. Preţul petrolului a scăzut
Ambele valori de referinţă au atins cele mai scăzute niveluri de închidere din 16 martie, coborând cu peste 5% în sesiunea precedentă

Preţul petrolului a scăzut. Joi, 7 aprilie, a avut loc schimbarea, pe fondul incertitudinii dacă zona euro va putea sancţiona efectiv exporturile de energie rusă şi după ce ţările consumatoare au anunţat o eliberare uriaşă de petrol din rezervele strategice.

Contractele viitoare pentru ţiţeiul Brent au scăzut cu 78 de cenţi, sau cu 0,8%, la 100,29 dolari pe baril, la ora 17:46 GMT (20:46 ora României), în timp ce ţiţeiul West Texas Intermediate (WTI), de referinţă în Statele Unite ale Americii, a fost cotat în scădere cu 62 de cenţi, sau cu 0,6%, la 95,61 dolari pe baril.

Ambele valori de referinţă au atins cele mai scăzute niveluri de închidere din 16 martie, coborând cu peste 5% în sesiunea precedentă.

preţul petrolului a scăzut, sonde de petrol
Directorul pentru viitorul energiei la Mizuho, Bob Yawger, a spus că ”nimeni nu vrea să încaseze glonţul şi să sancţioneze energia rusă, care susţinea piaţa”

Preţul petrolului a scăzut

Preţul petrolului a scăzut. În timpul unei reuniuni a NATO din 7 aprilie, principalul diplomat al Uniunii Europene, Josep Borrell, a declarat că noi măsuri UE, inclusiv interzicerea cărbunelui rusesc, ar putea fi adoptate joi sau vineri, 9 aprilie, iar blocul va discuta în continuare un embargo asupra petrolului. Acestea fiind date, interdicţia cărbunelui ar urma să intre în vigoare de la jumătatea lunii august, cu o lună mai târziu decât era planificat iniţial.

Directorul pentru viitorul energiei la Mizuho, Bob Yawger, a spus că ”nimeni nu vrea să încaseze glonţul şi să sancţioneze energia rusă, care susţinea piaţa”. De asemenea, amintim că la 21 martie, viceprimarul rus și ministru al Energiei, Aleksandr Novak,transmitea că prețul petrolului ar putea ajunge la 300 de dolari barilul, dacă ţiţeiul rusesc va fi respins de occidentali.

Preţurile au mai fost presate şi de temerile că restricţiile din China impuse din cauza unui nou val de Covid-19 ar putea împiedica redresarea cererii de petrol, având în vedere că mai multe focare de coronavirus au dus la restricţii pe scară largă în Shanghai, cel mai populat oraş din China.

”Situaţia cererii din China chiar nu arată bine, mai ales când avem atât de multă ofertă nouă pe piaţă”, a spus John Kilduff, partener la firma Again Capital din New York.

Pentru a contribui la scăderea preţurilor pe fondul temerilor de aprovizionare după invazia Rusiei în Ucraina, ţările membre ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie au convenit miercuri, 6 aprilie, să elibereze 60 de milioane de barili de petrol în plus faţă de o eliberare de 180 de milioane de barili anunţată de Statele Unite săptămâna trecută.

preţul petrolului a scăzut, statie de petrol
Preţurile au mai fost presate şi de temerile că restricţiile din China impuse din cauza unui nou val de Covid-19 ar putea împiedica redresarea cererii de petrol

Japonia va elibera 15 milioane de barili de petrol

De asemenea, Japonia va elibera 15 milioane de barili de petrol din rezervele de stat şi private, ca parte a acestei măsuri.

”Deşi aceasta este cea mai mare eliberare de când au fost create rezervele strategice, în 1980, nu va reuşi să schimbe în cele din urmă elementele fundamentale de pe piaţa petrolului”, a precizat banca ANZ despre comunicatul din SUA.

ANZ a susţinut totodată că este posibil ca eliberarea de petrol din rezerve să întârzie creşterea suplimentară a producţiei de la producătorii cheie şi ar putea oferi OPEC+ mai mult ”spaţiu de respiraţie pe fondul solicitărilor de a creşte în continuare producţia”.

Totuşi, alţi analişti, consideră că măsura este o mare uşurare pe fondul preocupărilor legate de ofertă limitată.

În acest sens, Commerzbank a precizat că având în vedere aceste cantităţi, preţul petrolului a scăzut cu aproximativ 12 dolari pe baril de la primul anunţ al SUA referitor la eliberarea de petrol, de săptămâna trecută, aşadar, îngrijorările anterioare cu privire la ofertă limitată nu mai sunt justificate, după cum s-a putut observa din tendinţa preţurilor.

Adauga un comentariu