Ziua și scandalul în România. După ce romii din mai multe localități s-au luat la bătaie între ei, aflăm că încă un scandal a avut loc în plină stradă, într-o comună din Gorj. Zece persoane au fost reţinute, după ce s-au bătut din cauza muzicii și a alcoolului.
Nouă bărbaţi şi o tânără de 18 ani, care s-au bătut, în noaptea de Înviere, pe o stradă din comună Stejari, judeţul Gorj, lovindu-se cu pumnii şi cu picioarele, au fost reţinuţi luni seara. Scandalul ar fi pornit pe fondul consumului de alcool şi de la muzica dată prea tare.
Altercaţia în care a fost implicată şi o tânără de 18 ani din comună Stejari a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o stradă din localitate, după ce unii dintre cei implicaţi ar fi dat muzica prea tare.
„Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că aceştia, pe fondul consumului de alcool, aflându-se pe drumul comunal Piscoiu, ar fi exercitat acte de violenţă unul împotriva celuilalt. În cauză, poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi luarea măsurilor legale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Luni seara, toţi cei implicaţi în scandal au fost reţinuţi.
„Poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, nouă bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 46 de ani, toţi din comună Stejari şi o tânără de 18 ani, din aceeaşi localitate, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice”, a mai declarat Miruna Prejbeanu.