Ieri, persoanele invizibile care gestionează și controlează postările pe TikTok mi-au șters cu desăvârșire aplicația. Mi-au aruncat la gunoi sute de postări, dintre care unele au adunat peste 900.000 de vizualizări. Nu numai că, în viitor, îmi este interzis să postez, dar și trecutul activității mele jurnalistice a fost anulat. Și să vedeți ce urmează. Cu această ocazie, am descoperit că nici măcar nu mi se oferă dreptul pe care îl are orice condamnat la moarte, de a protesta, de a contesta nedreptatea suferită și de a solicita repunerea în situația anterioară. Mi s-a permis doar să anunț contestarea de către mine a deciziei, dar fără să mi se permită să expun motivele mele. Cel puțin o săptămână, până când urmează să primesc un prim răspuns.
Până atunci, nu îmi rămâne decât să utilizez opinia publică drept un „zid al plângerii”. Și iată, pe scurt, ce am de spus. Am fost vicepreședinte al Societății Ziariștilor din România. Apoi, președinte al Uniunii Ziariștilor. Apoi, membru în Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă și președinte al Departamentului Proprietarilor. În prezent, sunt membru în Consiliul de Onoare al Clubului de Presă. În toate pozițiile pe care le-am deținut la conducerea breslei jurnaliștilor, am inițiat și contribuit la elaborarea codurilor deontologice și la conceperea unor măsuri pentru apărarea prevederilor acestora. Am ținut legătura cu cele mai importante organizații internaționale care apără libertatea de expresie, precum și cu importante instituții aparținând unor state democratice. Nu am pierdut, în calitate de director al unui ziar specializat în investigații, niciun proces pentru calomnie sau defăimare, deși am avut destule, unele intentate chiar de șeful statului, atunci când președinte era Ion Iliescu. Și iată că, acum, pe neașteptate, o cenzură atroce, pe care am avut prudența să o semnalez cu mult timp înainte, încearcă — și, pentru moment, a reușit — să îmi închidă gura. Pentru moment, fără nicio explicație.
Mi s-a sugerat într-o postare de către Inchiziția TikTok, postare ștearsă câteva minute mai târziu, că unul dintre motive este faptul că am scris și am relatat în postările mele că drona explodată în portul Constanța aparținea Ucrainei. Și este ceva fals în asta? A contestat vreo autoritate de la Kiev această realitate? Este adevărat că, apelând la specialiști, precum și la un raționament de logică formală, am presupus și mi-am exprimat această presupunere că militarii de la Kiev au avut permanent sub control respectiva dronă, care a fost dirijată în mod intenționat prin apele noastre teritoriale și în proximitatea lui Oil Terminal. În rest, până una-alta, nu pot decât să presupun că au existat și alte motive, ultimul dintre acestea, în plan cronologic, fiind o postare referitoare la Cristian Bușoi, un politician periculos, un dalmațian, susținut la greu de SRI, a cărui academie a absolvit-o, de alte servicii secrete care nu aparțin României, precum și de Ursula von der Leyen și Laura Codruța Kövesi.
Îi anunț pe inchizitorii de la TikTok că, peste câteva zile, după ce vor binevoi să îmi dea cuvenitul răspuns și, dacă acesta nu va însemna repunerea mea în toate drepturile, inclusiv repostarea pastilelor TikTok, îi voi acționa în judecată în toate instanțele internaționale competente pentru a face dreptate. Nu mă voi opri. Voi acționa nu numai în numele meu, ci și în numele tuturor jurnaliștilor cenzurați.