National

Amendat cu 22.000 lei pentru un video postat pe Facebook

Publicat: 01 mai 2020

Un tânăr de 20 de ani, din Piteşti, care a postat în seara zilei de 27 aprilie 2020, pe o reţea de socializare, un clip video, în care își provoacă urmăritorii clipului să se întâlnească cu el, noaptea, într-un loc public, încălcând prevederile ordonanţelor militare, a fost amendat cu 22.000 lei de către polițiștii argeșeni.

„Întrucât, în filmare, tânărul manevrează ceea ce pare a fi un pistol, în această dimineaţă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş, împreună cu luptătorii Serviciului Acţiuni Speciale Argeş, şi un specialist criminalist din cadrul Serviciului Criminalistic Argeş, au efectuat o percheziţie la locuinţa acestuia.

În urma activităţilor s-a stabilit că tânărul nu deţine o armă supusă autorizării, dar şi că acesta a încălcat în mod repetat prevederile ordonanţelor militare, fapt pentru care i-au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 22.000 de lei”, precizează IPJ Argeş.

Mai mult decât atât, și prietena bărbatului, care l-a însoțit în seara în care a fost realizat videoclipul și care a filmat momentul, a fost amendată cu 2.000 lei pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor mai vechi.





Adauga un comentariu