Prima pagină » International » Amenințarea ayatollahul Ali Khamenei: „SUA va fi expulzată din Irak şi Siria“
Amenințarea ayatollahul Ali Khamenei: „SUA va fi expulzată din Irak şi Siria“

Amenințarea ayatollahul Ali Khamenei: „SUA va fi expulzată din Irak şi Siria“

18 mai 2020, 10:45,
în International

Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat că Statele Unite vor fi „expulzate” din Irak şi Siria, ţări în care prezenţa Iranului este semnificativă, informează AFP. Iranul şi Statele Unite, care au o relaţie extrem de tensionată, nu încetează să se ameninţe şi să se acuze reciproc.

Forţele americane operează în Siria, unde Iranul sprijină regimul preşedintelui Bashar al-Assad, precum şi în Irak, ca parte a coaliţiei internaţionale anti-jihadiste. Prezenţa americană în Irak, unde Iranul îşi exercită influenţa, a fost pusă la îndoială după creşterea tensiunilor între Washington şi Teheran.

Statele Unite „nu vor rămâne în Irak sau Siria. Ei trebuie să se retragă şi vor fi cu siguranţă expulzaţi”, a afirmat ayatollahul Ali Khamenei într-o întâlnire virtuală cu un grup de studenţi, potrivit informaţiilor furnizate de site-ului său oficial.

„Chiar şi lideri ai unor aliaţi ai americanilor (…) îi detestă pe oamenii de stat şi guvernul SUA. Nu au încredere în ei”, a susţinut liderul suprem iranian.

Potrivit acestuia, această reacţie negativă la adresa conducerii SUA se datorează „tendinţei belicoase a americanilor, care sprijină guverne rău famate, antrenează terorişti şi acordă sprijin necondiţionat opresiunii crescânde din partea regimului sionist”, dar şi „gestionării groaznice a coronavirusului”.

Ali Khamenei a făcut aluzie la faptul că SUA au înregistrat cel mai mare număr de decese provocate de noul coronavirus (peste 88.000) la nivel global. Pe de altă parte, Iranul este cea mai afectată ţară de pandemia COVID-19 din Orientul Mijlociu, cu un bilanţ de aproximativ 7.000 de decese. În străinătate, dar şi în Iran, există voci care suspectează faptul că bilanţul oficial este mult subestimat.

Tensiunile dintre Teheran şi Washington au crescut constant după retragerea unilaterală a SUA din acordul nuclear iranian în 2018, decizie urmată de reintroducerea unor sancţiuni aspre la adresa Iranului.

Cele două ţări au fost la un pas de o confruntare directă în iunie 2019, după ce o dronă americană a fost doborâtă de Iran în Golf.

În ianuarie 2019, influentul general iranian Qassem Soleimani a fost ucis în Bagdad, într-un atac american. Răspunsul Teheranului a fost un atac cu rachete asupra a două baze irakiene în care se aflau trupe americane.

După moartea generalului Soleimani şi a colaboratorului său irakian în atacul din luna ianuarie, parlamentul irakian a votat ca cei aproximativ 5.000 de soldaţi americani să părăsească ţara, decizie care nu a fost aplicată de guvern.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului
Nicușor Dan analizează scenariul de rezervă pentru formarea Guvernului. Dacă Executivul condus de Adrian Veștea nu primește votul Parlamentului, una dintre variante este un guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR. În timp ce negocierile pentru formarea noului Executiv continuă într-un climat politic tensionat, președintele României, Nicușor Dan, analizează și variante alternative pentru depășirea […]
Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 iunie 2026
20 iunie 2026