Prima pagină » Actualitate » ANAF confirmă preluarea casei lui Klaus Iohannis. A fost necesară schimbarea yalei ușii
ANAF confirmă preluarea casei lui Klaus Iohannis. A fost necesară schimbarea yalei ușii

ANAF confirmă preluarea casei lui Klaus Iohannis. A fost necesară schimbarea yalei ușii

03 oct. 2025, 13:14, 1 ,
Redacția BZI în Actualitate

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a confirmat vineri, 3 octombrie, că a executat silit una dintre casele fostului președinte Klaus Iohannis, situată pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29, în Sibiu.

Măsura a fost luată în urma unei moșteniri vacante, prin care statul român a dobândit dreptul de coproprietate asupra imobilului.

Statul român preia imobilul lui Klaus Iohannis pentru datorii fiscale

Potrivit ANAF, foștii proprietari și-au dat acordul pentru accesul reprezentanților Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Sibiu în imobil, însă nu au participat la procedura de preluare. În aceste condiții, instituția a fost nevoită să schimbe yala ușii pentru a intra în proprietate și a-și exercita drepturile legale.

Procedura a fost coordonată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, iar președintele ANAF, Adrian Nica, a subliniat că toate acțiunile au fost efectuate în strictă conformitate cu legea.

„ANAF are obligația de a administra și valorifica bunurile care intră în patrimoniul statului, acționând transparent și respectând procedurile legale”, a declarat Nica.

Potrivit comunicatului oficial, ANAF va continua să gestioneze în mod echitabil și transparent toate bunurile ce revin statului, asigurându-se că acestea sunt valorificate corect în beneficiul bugetului public.

Sursele G4Media și Economedia au precizat că imobilul lui Klaus Iohannis va fi scos la licitație. În plus, fostul președinte ar putea fi dat în judecată pentru recuperarea sumelor încasate din închirierea spațiului comercial din cadrul proprietății. În august, ANAF l-a notificat pe Klaus Iohannis să plătească 4,7 milioane de lei, reprezentând venituri nedeclarate din chirii.

Procedura a fost realizată cu proces verbal, iar măsurile luate marchează unul dintre cele mai mediatizate cazuri de executare silită din România, implicând un fost șef de stat și evidențiind rolul instituțiilor fiscale în administrarea bunurilor ce revin statului.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Un român, printre victimele accidentului feroviar din Spania. Ce se știe despre starea sa de sănătate
Un cetățean român a fost rănit în urma accidentului feroviar produs în Spania, în care au fost implicate două trenuri. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat că bărbatul a primit îngrijiri medicale și urmează să efectueze investigații suplimentare pentru evaluarea stării sale de sănătate. Autoritățile române mențin legătura cu instituțiile spaniole pentru a verifica dacă […]
Un român, printre victimele accidentului feroviar din Spania. Ce se știe despre starea sa de sănătate
Comentarii
  • Alt ghinion, plăvanule!! Dar cu cei 23 mil. cheltuiți pe excursii, cum rămâne, când îi înapoezi statului??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
31 octombrie 2026
31 octombrie 2026