Cancan

Anamaria Prodan, suspectă de coronavirus! A stat lângă unchiul său, depistat pozitiv

Publicat: 15 iul. 2020

Unchiul cunoscutului impresar Anamaria Prodan, Iulian Prodan, a fost internat de urgenţă, marţi, după ce a fost depistat pozitiv la testul CoVid-19.

Iulian Prodan, în vârstă de 90 de ani, a fost luat de urgenţă cu salvarea şi dus la Spitalul „Matei Balş” din Bucureşti. Și pentru că se simțea rău, Anamaria a stat în ultimele zile alături de unchiul său.

Dar, din păcate, internarea lui Iulian Prodan a fost una cu peripeții. Cei de pe Salvare i-au transmis bărbatului că are insolaţie. Impresara a făcut un scandal monstru la 112 după ce a aflat că Iulian Prodan are CoVid-19.

Concret, bătrânul se simțea rău de câteva zile așa că a chemat salvarea. Personalul medical a sosit la locuinţa bătrânului fără niciun fel de echipament de protecţie, specific anti-coronavirus, și i-au recomandat să ia paracetamol, fără să îl testeze anti-covid.

Iulian Prodan s-a simţit extrem de rău, a venit iarăşi salvarea, iar, de această dată, i s-a transmis că e suspect de infecţie urinară. La fel, nicio discuţie despre CoVid, apropiaţii nonagenarului povestind că personalul medical nu ştia cum să plece mai repede de la pacient.

L-a chemat pe Gigi Becali

În disperare de cauză, Anamaria Prodan a vorbit cu Gigi Becali şi o echipă de la Imunomedica – clinica patronului FCSB – s-a deplasat de urgenţă la locuinţa bătrânului, iar testul rapid, de CoVid, făcut de angajaţii lui Becali, a ieşit pozitiv.

„Ana a înnebunit… Iulian este fratele mamei sale, Ionela Prodan, şi îl iubeşte la nebunie. A sunat câteva ore încontinuu la DSP, la spitale, şi nimeni nu a băgat-o în seamă. Timpul trecea, iar unchiul se simţea din ce în ce mai rău. Pur şi simplu i se închidea telefonul în nas.

Atunci, Ana a sunat la 112 şi a făcut un scandal teribil, întrebându-i pe cei de acolo dacă în halul ăsta s-a ajuns în România, să moară oamenii fără să-i pese nimănui! S-a lăsat cu ţipete, cu vorbe grele… Ana pur şi simplu şi-a ieşit din fire, ţipând că nu se poate aşa ceva! I-a ameninţat pe toţi, să vină cineva să-i ajute unchiul. Într-un final, în jurul orei 17:00, a sosit Salvarea şi l-a dus pe bătrân la Matei Balş”, povestesc apropiaţii Anamariei Prodan, pentru aceeași sursă.

Apropiaţii acesteia au dezvăluit că „Ana este speriată, e-n casă, nu se simte prea bine nici ea! Nu se gândeşte că ar avea CoVid-19, dar nu-i vine să creadă ce se întâmplă în România anului 2020. Nu vrea să mai răspundă la telefoane, nu vrea să mai audă de nimeni. Îi e gândul doar la unchiul ei, nu o mai interesează fotbalul, nimic…”





Adauga un comentariu