Prima pagină » International » Anchetă în Franța după ce rămășițele a cinci nou-născuți au fost descoperite la locuința unui cuplu
Anchetă în Franța după ce rămășițele a cinci nou-născuți au fost descoperite la locuința unui cuplu

Anchetă în Franța după ce rămășițele a cinci nou-născuți au fost descoperite la locuința unui cuplu

28 iul. 2026, 19:21,
Andreea Ciobanu în International

Poliția a descoperit oase și un cadavru în stare de descompunere, despre care se crede că sunt rămășițele a cinci nou-născuți, la locuința unui cuplu din orașul Orange din sudul Franței, au anunțat marți procurorii citați de Reuters.

Descoperirea a fost făcută după ce femeia în vârstă de 32 de ani, care este și mama a doi copii de 8 și 9 ani, a născut un copil duminică.

Potrivit procurorilor, partenerul femeii, tulburat după ce a aflat despre sarcina acesteia într-un stadiu foarte avansat, a început să caute prin locuință și a găsit ceea ce păreau a fi rămășițe umane. El a alertat autoritățile prin intermediul spitalului unde femeia era internată.

Procurorii au deschis luni o anchetă penală pentru suspiciune de omor, după ce poliția a percheziționat locuința cuplului.

Descoperire macabră făcută de anchetatorii francezi

Un medic legist trimis la fața locului a estimat, pe baza constatărilor preliminare, că oasele și cadavrul aflat în stare de descompunere aparțineau a cinci nou-născuți.

Bărbatul, de asemenea în vârstă de 32 de ani, le-a declarat polițiștilor că nu știa nimic despre posibilele sarcini ale partenerei sale.

Parchetul a solicitat serviciilor de protecție a copilului să efectueze de urgență o evaluare a situației celor doi copii ai cuplului, în vârstă de 8 și 9 ani.

Parchetul a emis un ordin provizoriu de plasament pentru copilul născut duminică, până la înaintarea cazului către un judecător al instanței pentru minori.

Mama, care se află în continuare internată în spital, unde a fost adusă la o zi după ce a născut acasă. Ea nu a fost încă audiată de anchetatori și deocamdată nu este clar dacă beneficia de reprezentare juridică.

Procurorii au precizat că a fost dispusă efectuarea unei autopsii asupra cadavrului aflat în stare de descompunere, iar oasele vor fi supuse unei analize antropologice într-un laborator.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan analizează noi variante de premier. Guvern tehnocrat sau două cabinete succesive, scenariile discutate cu liderii politici
Nicușor Dan analizează noi variante de premier, iar negocierile politice vizează ieșirea României din blocajul guvernamental. Președintele României, Nicușor Dan, analizează noi variante de premier în cadrul consultărilor cu liderii politici. Ciprian Ciucu vorbește despre scenariul unui guvern tehnocrat și despre posibilitatea a două cabinete succesive. Nicușor Dan analizează noi variante de premier România traversează […]
Nicușor Dan analizează noi variante de premier. Guvern tehnocrat sau două cabinete succesive, scenariile discutate cu liderii politici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 august 2026
05 august 2026