Din cauza numărului mare de persoane infectate de coronavirus, dar şi al deceselor, ancheta infectărilor din municipiul Suceava a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Autoritățile intră pe fir și încep o anchetă la sânge, după ce întreg județul Suceava a fost închis. Dosarul îmbolnăvirilor și deceselor din Suceava a fost declinat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, au declarat oficialii parchetului.
În dosarul declinat de la Pachetul de pe lângă Judecătoria Suceava la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava se fac cercetări în rem.
„Dosarul este declinat la noi pentru că este de competența Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, având în vedere că în cauză se efectuează cercetări pentru infracțiunea prevăzută de articolul 352, alineatele 1,2 și 5, adică zădărnicirea combaterii bolilor care a avut ca urmare decesele unor persoane”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Maria Cristina Ciornei.
Conform articolului din Codul penal menționat de procuror, „(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda. (…) (5) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”
Municipiul Suceava și comunele Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei intră în carantină totală, conform unei ordonanțe militare adoptate luni seară și anunțate de ministrul de Interne, Marcel Vela.