Prima pagină » Actualitate » Anda Adam a împlinit 45 de ani! Ce surpriză i-a făcut soțul

Anda Adam a împlinit 45 de ani! Ce surpriză i-a făcut soțul

30 apr. 2025, 10:11,
în Actualitate

Anda Adam a împlinit 45 de ani și a fost sărbătorită în familie. Artista și-a dorit o petrecere liniștită, la ea acasă, dar a avut un tort roz, spectaculos, în formă de trandafir, cu petale strălucitoare, pline de sclipici, așa cum îi stă bine unei artiste consacrate.

Anda Adam a împlinit 45 de ani!

Anda Adam a împlinit 45 de ani și s-a îmbrăcat în roz, a avut unghiile roz, la fel ca tortul senzațional pe care l-a primit de ziua ei.

Soțul Andei Adam, Joseph, care s-a transformat într-un veritabil actor, având deja mai multe roluri în filme precum „Cursa”, „Mentorii” și „Miami Bici 2”, și-a felicitat public partenera de viață și i-a transmis un frumos mesaj care a copleșit-o pe vedetă: “La mulți ani, iubirea vieții mele!”.

„De ziua mea am fost pe chill, acasă, cu familia! Așa mi-am dorit! Am petrecut în familie pentru că suntem obosiți după Asia Express și nu am avut chef de organizat o super petrecere. Tortul a fost într-adevăr spectaculos, a fost wow, la fel ca și reacția fanilor de pe online atunci când l-am postat”, ne-a spus vedeta, care s-a bucurat de un tort absolut ca în filme, la fel de roz ca ținuta pe care și-a ales-o pentru ziua ei.

Despre experiența Asia Express, Anda Adam a fost extrem de încântată că a reușit să facă față cu brio acestei provocări pe care a trecut-o cu bine alături de soțul ei.

„Ne-am întors acasă, suntem foarte fericiți pentru că am avut parte de o super experiență la Asia Express, a fost super tare. Ne-am bucurat și mai mult unul de altul pentru că am petrecut timp împreună și am fost numai noi. Ne-am putut concentra foarte bine și pe misiunile pe care le-am avut. Experiența Asia Express ne-a unit și mai mult și am reușit să fim o echipă super puternică, să ținem piept la foarte multe provocări”, a spus Anda Adam care urmează să apară alături de soțul ei, Joseph Adam, în noul sezon al emisiunii de la Antena 1.

Ce a putut să facă la Asia Express

A fost probleme mari la filmările Asia Express 2025, ajungându-se ca Mona Segal, producătoarea show-ului, să oprească ”dezertarea” Andei Adam din emisiune.

Nouă cupluri au plecat în aventura vieții în trei țări, Vietnam, Filipine și Coreea de Sud, în cel mai dur realityshow, pentru a-și testa capacitățile de supraviețuire și, de ce nu, împinși de oferta bănoasă înaintată de producătorii Antenei 1. Cum era de așteptat, numai cu lapte și miere nu a curs acolo, așa că momentele tensionate nu au întârziat să apară.

Anda Adam a făcut, însă, adevărat circ! I-a scos pe toți din sărite, chiar și pe ceilalți concurenți. Simțindu-se ”lucrată”, s-a supărat rău de tot, așa că a acționat. Direct într-un fast-food McDonald`s a intrat cântăreața, a întrerupt legătura permanentă pe care o avea cu echipa de producție, după ce a amenințat că ea se va retrage din show.

Trebuie să punctăm că printre regulile trasate concurenților a fost aceea că nu au voie să intre în magazine cunoscute, pentru a se aproviziona, pentru că ar fi însemnat reclamă, atunci când show-ul apărea la TV.

Dar Anda nu a ținut cont, poate chiar anume a făcut-o, hotărâtă atunci că va părăsi competiția, deși soțul ei, Joseph, ar fi fost de o altă părere. Artista a solicitat, nici mai mult, nici mai puțin, intervenția marei șefe, Mona Segal. Nu știm cine a făcut apelul, dar Anda Adam și Mona Segal au discutat preț de câteva minute, timp în care producătoarea a încercat, din răsputeri, să o convingă să continue. Și a reușit, făcându-i câteva promisiuni. Anda a ieșit din fast-food, renunțând la planul său.

Acum, Anda Adam a împlinit 45 de ani și a fost sărbătorită în familie.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Accident grav pe DN22, în Constanța! Un bărbat a murit și mai multe persoane au fost rănite după impactul dintre trei mașini
Un accident grav a avut loc pe DN22, în Constanța, miercuri, 22 aprilie, pe DN22, între localitățile Săcele și Tariverde, în zona Gura Dobrogei, la kilometrul 264. În urma coliziunii dintre trei autoturisme, un bărbat și-a pierdut viața, iar alte mai multe persoane au fost rănite, unele dintre ele fiind în stare gravă. Impactul a […]
Accident grav pe DN22, în Constanța! Un bărbat a murit și mai multe persoane au fost rănite după impactul dintre trei mașini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 aprilie 2026
23 aprilie 2026