Prima pagină » Actualitate » Andrei Perneș, fost concurent al emisiunii Mireasa, a murit într-un accident rutier! Acesta fusese finalist în sezonul 5

Andrei Perneș, fost concurent al emisiunii Mireasa, a murit într-un accident rutier! Acesta fusese finalist în sezonul 5

19 feb. 2025, 12:34, 1 ,
Redacția BZI în Actualitate

Andrei Perneș, un fost concurent al emisiunii Mireasa, a murit într-un grav accident rutier, după ce a pierdut controlul mașinii. Tânărul în vârstă de 30 de ani conducea un autoturism BMW închiriat când s-a produs tragedia. Andrei Perneș a devenit cunoscut după participarea în sezonul 5 al emisiunii Mireasa, unde a reușit să ajungă până în finală.

Un grav accident s-a produs în dimineața zilei de miercuri, 19 februarie, în apropierea localității Bunești, din Cluj. Potrivit primelor informații, un tânăr de aproximativ 30 de ani și-a pierdut viața după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat în afara carosabilului. Martorii spun că impactul a fost devastator, iar echipele de intervenție nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, potrivit Cancan.

Andrei Perneș, fost concurent al emisiunii Mireasa, a murit într-un accident rutier

Accidentul a avut loc în jurul orei 5:30, când echipajele de intervenție de la Punctul de Lucru Gherla au fost alertate printr-un apel de urgență. La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ cu medic. Din păcate, în ciuda eforturilor echipajelor de prim ajutor, șoferul a fost găsit încarcerat în autoturism, cu leziuni extrem de grave, incompatibile cu viața.

Din primele informații, se pare că tânărul care și-a pierdut viața în tragicul accident ar fi un fost concurent al emisiunii Mireasa. Mai exact, ar fi vorba despre Andrei Perneș, fost concurent în sezonul 5 al show-ului matrimonial de la Antena 1.

Potrivit Viperelor Vesele, Andrei se afla la volanul unui BMW închiriat, când a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În ciuda intervenției rapide a echipelor de salvare, impactul i-a fost fatal.

„Andrei Perneș, finalist în sezonul 5 al emisiunii Mireasa, se pare că ar fi decedat, în această dimineață, în urma unui grav accident rutier produs în apropierea localității Bunești, Cluj. Conform surselor noastre, maşina pe care o conducea tânărul în vârstă de 30 de ani, un BMW, era o mașină închiriată.

Ajunși la fața locului, salvatorii au descoperit autoturismul răsturnat în afara părții carosabile, iar în interiorul acestuia, șoferul era încarcerat. Din nefericire, tânărul care se afla la volan suferise leziuni extrem de grave, incompatibile cu viața, iar echipajul medical nu a putut decât să constate decesul. Dumnezeu să îl odihnească!”, este mesajul transmis de Viperele Vesele.

Cine era Andrei Perneș

Tânărul care a decedat în accident a devenit cunoscut publicului larg după participarea în cadrul sezonului 5 al emisiunii Mireasa. Acesta a reușit să ajungă până în finală, câștigând simpatia publicului datorită energiei sale pozitive și a umorului caracteristic. Născut pe 28 martie 1996, în Zalău, comuna Hereclean, Andrei avea visuri mărețe pentru viitor. Inițial, a dorit să devină polițist, dar o operație în zona intimă l-a împiedicat să treacă testele fizice necesare.

Ambițios din fire, Andrei a ales calea antreprenoriatului și, la doar 25 de ani, își înființase propria agenție imobiliară de succes. Îndrăgostit de călătorii, acesta a vizitat peste 30 de țări, împărtășind adesea momente din aventurile sale cu prietenii și fanii de pe rețelele de socializare. Dumnezeu să îl odihnească!

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Abuz în familie la Buzău! Adolescent de 16 ani, arestat după ce a încercat să își violeze verișorul de doar 9 ani
Un adolescent de 16 ani din Buzău a fost arestat preventiv după ce a încercat să își violeze verișorul de 9 ani. Tânărul este recidivist, fiind cercetat penal pentru abuzuri similare comise în trecut asupra aceleiași victime. Comunitatea locală este în stare de șoc în urma dezvăluirilor dramatice care scot la iveală un calvar prelungit, […]
Abuz în familie la Buzău! Adolescent de 16 ani, arestat după ce a încercat să își violeze verișorul de doar 9 ani
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 iulie 2026
08 iulie 2026