Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a anunțat că miercuri, 22 aprilie, se va semna Ordinul de Ministru prin care este stabilit protocolul de recoltare de plasmă autoimună de la pacienţii vindecaţi de COVID-19.
Astfel, România este mai aproape de momentul în care plasma autoimună va fi folosită de medici pentru a-i trata pe cei infectaţi, anunță Mediafax.
„Pentru plasmafereză trebuie două protocoale, trebuie protocol de recoltare, pentru care deja este stabilit la INHT şi dăm Ordin de Ministru, iar pentru tratament încă este la nivel de studiu şi o să trebuiască să obţinem un aviz de la Comisia de ATI, Comisia de patologie şi Comisia de Boli Infecţioase, că se va face sub formă de studiu, nefiind în ţara noastră până acum acest tip de tratament”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii.
Ce spune secretarul de stat Nicolaie Garofil
„Astăzi vom da Ordinul cu protocolul de recoltare, nu ştiu şi dacă de administrare că aici sunt discuţii între anestezişti şi infecţionişti, să vedem cât de repede vom avea şi un protocol de administrare. Aici sunt discuţii în funcţie de ce fac şi alte state, unii fac prin studii clinice, alţii au dat la liber un protocol să-l poată folosi toată lumea, pe administrare încă nu s-a decis, pe recoltare totul este decis, astăzi se va da ordinul”, a explicat Nicolaie Garofil, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Două echipamente de recoltare a plasmei au fost deja instalate la Bucureşti şi la Iaşi şi în curând încă unul va fi instalat la Timişoara. Toate cele 3 echipamente au fost donate de o firmă privată printr-un acord cu Ministerul Sănătăţii.
În total, firma privată va pune la dispoziţia spitalelor de stat şi centrelor de transfuzii 18 echipamente de plasmafereză.
În România sunt peste 1.300 de pacienţi vindecaţi de Covid 19. Donatorii vor fi voluntari şi vor dona plasmă doar după ce li se va face un test care să arate prezenţa anticorpilor în sânge.