Guvernul a adoptat astăzi o hotărâre, în cadrul ședinței Executivului, prin care cetățenii ucraineni aflați pe teritoriul României vor putea beneficia de protecție temporară.
„Vor beneficia de protecţie temporară pe teritoriul României străinii şi apatrizii care îşi aveau reşedinţa legală în Ucraina şi care nu se pot întoarce în condiţii sigure şi stabile în ţara de origine, atât cei care au venit în Romania după 24 februarie 2022, cât şi cetăţenii ucraineni aflaţi pe teritoriul României dinainte de izbucnirea conflictului armat. Totodată, vor beneficia de protecţie şi apatrizii şi resortisanţii ţărilor terţe, altele decât Ucraina, care beneficiau de o protecţie naţională în Ucraina”, se precizează într-un comunicat transmis de Guvern.
Permis de ședere și CNP pentru refugiații ucraineni
Acestor persoane refugiate le va fi eliberat un permis de şedere pe teritoriul României de către Inspectoratul General pentru Imigrări şi le va fi atribuit un cod numeric personal, în mod similar celui atribuit solicitanţilor de azil. Acordarea protecţiei temporare se face automat, ea nu trebuie solicitată, a explicat Guvernul.
Actul normativ stabileşte condiţiile în care este asigurată protecţia temporară tuturor persoanelor care au fost nevoite să părăsească Ucraina din cauza conflictului armat izbucnit la 24 februarie, precum şi sursa de finanţare a cheltuielilor necesare.
„România transpune astfel recenta Decizie a UE nr. 382/2022 de constatare a existenţei unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina şi introducerea unei protecţii temporare a acestor cetăţeni”, se menţionează în comunicatul citat.
Refugiații ucraineni încep să se angajeze în România
Ministrul muncii, Marius Budăi, a declarat marți, că 279 de cetățeni ucraineni au fost angajați cu contracte de muncă în România de la începutul războiului şi până în prezent, în domenii precum producţia de cabluri auto şi servicii.
În cadrul briefingului de după ședința de Guvern, Marius Budăi a fost întrebat câți cetățeni din Ucraina s-au angajat în România până în prezent.
„În 8 martie am dat acea ordonanţă de urgenţă, practic pot lucra fără niciun fel de probleme. A crescut de când a început războiul până acum numărul de contracte ale cetăţenilor ucraineni în România cu 279, astăzi, la zi, 48 dintre ei fiind angajaţi chiar prin agenţiile judeţene de ocupare a forşei de muncă, restul prin relaţii directe angajator-angajat, dar cu contracte de muncă înregistrate”, a afirmat el.
Guvernul acordă ajutor refugiaților ucraineni
În urmă cu o săptămână, Marius Budăi anunța că, în paralel, ANOFM oferă servi cii de profilare, consiliere și îndrumare pentru mai mulți cetățeni ucraineni care și-au manifestat dorința de a se angaja.
Pliante cu informații pentru cetățenii ucraineni, privind condițiile de angajare în România, sunt împărțite și afișate în vămi, gări, autogări și alte puncte des tranzitate.