Prima pagină » Actualitate » Apare permisul auto digital. Reguli şi sancţiuni mai stricte
Apare permisul auto digital. Reguli şi sancţiuni mai stricte

Apare permisul auto digital. Reguli şi sancţiuni mai stricte

25 mart. 2025, 19:36,
Redacția BZI în Bzi.ro

Parlamentul European şi statele membre ale UE au ajuns în noaptea de luni spre marţi la un acord privind introducerea permisului de conducere auto digital în întreaga Uniune Europeană până la finalul anului 2030, informează France Presse, relatează Agerpres.

Accesibil pe telefonul mobil, acest permis va avea aceeaşi valoare ca permisul de conducere auto fizic.

Permisul digital va avea o valabilitate de 15 ani

Potrivit acordului convenit luni noaptea, statele membre vor solicita fie un examen medical, fie o depistare bazată pe o autoevaluare a utilizatorului. Permisul digital va avea o valabilitate de 15 ani, după care va putea fi reînnoit.

Noii conducători auto vor fi supuşi unei perioade de probă de cel puţin doi ani, cu reguli şi sancţiuni mai stricte pentru conducere sub influenţa alcoolului sau a drogurilor.

Acordul trebuie să fie adoptat de Parlamentul European şi de Consiliul UE, o simplă formalitate după ce s-a ajuns la un compromis.

„Aceste norme revizuite privind permisele de conducere sunt un exemplu excelent despre digitalizarea în viața europenilor.

Datorită acestei actualizări, normele privind permisele de conducere și eliberarea permiselor de conducere vor fi mai inteligente, mai incluzive și pe deplin adaptate la societatea noastră digitală, asigurând în același timp un impact pozitiv important asupra siguranței rutiere a UE”, a spus Dariusz Klimczak, ministrul infrastructurii din Polonia, conform unui comunicat.

Statisticile europene

În 2024, 19.800 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere în Uniunea Europeană, ceea ce reprezintă o scădere uşoară de 3 puncte procentuale comparativ cu anul precedent.

Cele mai sigure şosele din Europa sunt în Suedia şi Danemarca, cu 20, respectiv 24 decese la 1 milion de locuitori, în timp ce Bulgaria şi România se află în coada clasamentului, cu 74, respectiv 77 de decese la 1 milion de locuitori.

Deși siguranța rutieră s-a îmbunătățit semnificativ în ultimii 20 de ani, în 2023, potrivit datelor Comisiei Europene, 20 400 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere în întreaga UE. Aceasta marchează o scădere de 1% față de anul precedent.

Statisticile preliminare din 2024 arată, de asemenea, o scădere de aproximativ 3%. Cu toate acestea, pentru a atinge obiectivul stabilit de Cadrul de politică privind siguranța rutieră de reducere la jumătate a deceselor rutiere până în 2030, scăderea anuală ar trebui să fie de cel puțin 4,5 %. Revizuirea Directivei privind permisul de conducere urmărește să fie unul dintre instrumentele care contribuie la atingerea acestor obiective.

Bugetul.ro
Trei luni de foc în România. Explozia profețită de specialiștii în economie se referă la prețurile produselor din țara noastră în perioada următoare
redactia.ro
Zodia care își iubește mama mai mult decât orice. Legătura de sânge care nu se rupe niciodată
Bugetul.ro
Dispar complet aceste facultăți din România! Nu va mai exista admitere la programele de studiu pentru anul universitar 2025-2026
a1.ro
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit un infarct. Cum se simte tânărul de doar 24 de ani
observatornews.ro
Tranzacționare prin broker. Cum poți investi direct în piața de capital
Evz.ro
Două puteri nucleare, la un pas de război. Coflictul India - Pakistan poate aduce Armaghedonul
realitatea.net
Se anunță scumpiri în lanț. Expiră plafonările pe care Guvernul nu se știe dacă le va mai prelungi
SportpeSurse
Ce s-a întâmplat peste noapte cu starea de sănătate a lui Mihai Leu. Soția sa a găsit puterea să vorbească
Dailybusiness.ro
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
RomaniaTV
Mihai Leu, transportat în STARE CRITICĂ la Fundeni! Fostul pugilist se află la Terapie Intensivă
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Bunicii aşteaptă a 13-a pensie după Paşte. Câţi bani în plus vin pe card, trebuie tipărite noi taloane
redactia.ro
Detalii cutremurătoare ies la iveală din ancheta bebelușului furat din maternitatea Bacău. Cum a fost scos micuțul din spital și cu cât s-a vândut micuțul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`