National

Apelul Vioricăi Dăncilă: „Trebuie redeschise bisericile”

Publicat: 08 mai 2020
Viorica Dăncilă într-un studio de televiziune
Fostul premier Viorica Dăncilă

Viorica Dăncilă a transmis o solicitare pentru redeschiderea bisericilor după încetarea stării de urgență.

‘După 15 mai, când încetează starea de urgență, pe lângă redeschiderea diverselor activități economice, trebuie permisă și redeschiderea bisericilor.

E corect că revenirea treptată la normalitatea socială să însemne revenirea credincioșilor în biserici, în condiții de siguranță. Românii care vor să vină să se roage la biserică trebuie s-o poată face după 15 mai.

Așa cum s-a văzut foarte bine în ultimele două luni, inclusiv de Paști, Biserica Ortodoxă (împreună cu celelalte biserici) a dovedit responsabilitate și grijă față de cetățeni, respectând măsurile specifice stării de urgență și susținând societatea în această perioadă grea.

Odată cu încheierea stării de urgență, statul trebuie să se bazeze mult mai puțin pe măsurile de constrângere și trebuie să aibă mai multă încredere în oameni și în societatea civilă – iar Biserica este o parte importantă a societății civile.’ transmite Viorica Dăncilă, pe pagina sa de Facebook.





Adauga un comentariu