Într-un context în care apocalipsa economică nu mai pare imposibilă în România, Institutul Național de Statistică (INS) publică cifre halucinante care ne dau fiori reci. Sunt cifrele deficitului comercial, a inflației și a tot ce e rău din punct de vedere economic.
Deficitul comercial continuă să crească atingând record după record. Asta în timp ce Guvernul trădător PSD-PNL-UDMR cu sprijinul USR continuă să ne mintă și să ne spună ce bine este în România. Singurele lucruri care cresc sunt inflația, datoria externă și deficitul comercial.
Apocalipsa economică în România vine! Institutul Național de Statistică arată cifrele halucinante
România este la un pas de apocalisă economică pentru că, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, țara noastră este la un pas de a cădea într-o groapă fără fund. Aceste date sunt de-a dreptul îngrijorătoare mai ales în contextul actual în care Donald Trump a anunțat taxe mai mari pentru Uniunea Europeană.
Datele recente furnizate de Institutul Național de Statistică (INS) reflectă o imagine sumbră a economiei românești. Dezechilibrul balanței comerciale s-a adâncit cu 760 de milioane de euro, pe fondul unui declin accentuat al producției interne și al creșterii volumului de bunuri aduse din afara țării. Totodată, investițiile nete în economia națională au înregistrat o scădere semnificativă. Singura evoluție notabilă a fost înregistrată la capitolul inflației, care a ajuns la 5,2%, mult peste media Uniunii Europene, unde nivelul a fost de 2,4%.
În ciuda discursurilor oficiale optimiste, care vorbesc despre o economie în plină expansiune și investiții în creștere, realitatea economică pare să contrazică aceste afirmații. Conform cifrelor publicate de INS, România se confruntă cu o situație critică. În prima lună din 2025, exporturile au totalizat 7,25 miliarde de euro, în timp ce importurile au urcat până la aproape 10 miliarde de euro. Comparativ cu aceeași perioadă din 2024, exporturile au crescut cu doar 2,4%, însă importurile au avansat cu 10,3%.
Astfel, deficitul comercial din ianuarie 2025 a ajuns la 2,74 miliarde de euro, în creștere cu peste 38% față de aceeași lună a anului trecut. Cele mai mari dezechilibre s-au înregistrat în domeniul produselor chimice, unde s-au importat bunuri în valoare de peste 1,4 miliarde de euro, în timp ce exporturile nu au depășit 424 milioane. Un decalaj important s-a constatat și în cazul mărfurilor manufacturate, unde diferența între importuri și exporturi a fost de aproape 700 milioane de euro. În ceea ce privește produsele alimentare și animalele vii, importurile le-au depășit pe cele exportate cu circa 500 de milioane de euro. Mai mult, în această categorie, exporturile au scăzut cu 9% față de anul anterior, în timp ce importurile au crescut cu 3,2%.
Guvernul PSD-PNL-UDMR investește mai puțin în România
Pe parcursul anului 2024, investițiile realizate efectiv în economia României au avut o valoare totală de aproximativ 193,8 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o reducere de aproape 5% față de anul precedent. Situația a fost și mai accentuată în ultimul trimestru al anului, când volumul investițiilor a fost de aproximativ 63,3 miliarde de lei, marcând o scădere de peste 16% în comparație cu aceeași perioadă din 2023. În date concrete acest lucru înseamnă că Guvernul PSD-PNL-UDMR a investit mai puțin în România. Vă aducem amite și faptul că Fondul de Rezervă al Guvernului a fost făcut praf de Marcel Ciolacu care a evaporat discreționar 65 de miliarde de lei.
Această contracție a fost generată de diminuări în toate categoriile importante: cheltuielile pentru alte tipuri de investiții – cum ar fi studiile de fezabilitate – au scăzut cu peste un sfert, achizițiile de utilaje și mijloace de transport s-au redus cu mai bine de 23%, iar construcțiile noi au înregistrat un recul de peste 11%. La nivelul întregului an, scăderea generală s-a datorat în special reducerii investițiilor în echipamente și construcții, în timp ce cheltuielile pentru alte servicii necesare dezvoltării au avut o evoluție pozitivă, înregistrând o creștere de 20%. În același timp, prețurile la principalele categorii de investiții au urmat un trend ascendent: construcțiile s-au scumpit cu aproape 10%, utilajele cu aproape 5%, iar alte servicii cu aproximativ 7%.
În privința inflației, luna februarie 2025 a adus o creștere de prețuri de 0,88% față de ianuarie. Cumulat, de la începutul anului până în februarie, rata inflației a ajuns la 1,8%. Comparând cu februarie 2024, creșterea anuală a prețurilor s-a situat la 5%. Calculând media inflației pe ultimele 12 luni – martie 2024 până în februarie 2025 – față de aceeași perioadă anterioară, INS a raportat o rată medie de 5,2%.
Privind pe categorii, produsele alimentare s-au scumpit cu aproximativ 4,5%, cele nealimentare cu aproape 4,8%, iar serviciile cu peste 6%. Cele mai mari creșteri s-au observat la margarină (aproape 17%), legume și conserve (peste 9%) și fructe (peste 8%). În zona produselor nealimentare, cele mai afectate de scumpiri au fost detergenții, țigările și articolele chimice. La capitolul servicii, s-au remarcat tarifele mai mari pentru îngrijire personală, servicii poștale, utilități publice, servicii medicale și reparații auto, toate cu creșteri cuprinse între 9% și 13%.
așa prim ministru, așa rezultate !vai de ea țară !