Prima pagină » Local » Aproape 1.600 de candidați vor susține simularea concursului de admitere la UMF Iași

Aproape 1.600 de candidați vor susține simularea concursului de admitere la UMF Iași

10 mart. 2023, 02:00,
Codruța ȘOROAGĂ în Local

Duminică, 12 martie 2023, va avea loc prima sesiune a ediției din acest an a simulării concursului de admitere, următoarea fiind programată pe 30 aprilie 2023. Comparativ cu anul trecut, când la simularea din martie au fost 1.420 de participanți, numărul de înscriși este semnificativ mai mare: 1.597 de candidați, dintre care 1.314 la Medicină Generală

Concursul simulat constă în susținerea unui test grilă cu durata de 3 ore. Subiectele pentru concurs sunt redactate de către cadrele didactice ale Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Simularea va conține întrebări la prima vedere și întrebări preluate din Culegerea de teste pentru admitere, publicată de Editura „Grigore T. Popa” UMF Iași.

Simularea concursului de admitere la UMF Iași va avea loc duminică, 12 martie 2023

Candidații care se pregătesc pentru concursul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași au ocazia să își testeze cunoștințele acumulate până în prezent la o nouă ediție a simulării concursului de admitere ce se organizează în două sesiuni. Prima sesiune are loc în data de 12 martie 2023, iar cea de-a doua pe 30 aprilie 2023. Concursul simulat se desfășoară în format fizic. Pentru a participa la simularea concursului de admitere la UMF Iași, candidații au trebuit să achite o taxă în valoare de 70 de lei.

„Suntem extrem de încântați că avem posibilitatea de a organiza din nou simularea concursului de admitere la UMF Iași. Știm cât de important este acest examen pentru viitorii noștri colegi și ne bucurăm că putem veni în ajutorul lor, pentru a-și evalua cunoștințele deprinse până în acest moment și a face față mai ușor stresului din ziua concursului, știind la ce să se aștepte și cum decurge acesta.

Dorim pe această cale să mulțumim Universității de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» Iași pentru tot sprijinul pe care ni l-a oferit în organizare și, nu în ultimul rând, voluntarilor care răspund mereu cu entuziasm la astfel de inițiative”, a declarat Mădălina Florea, președintele Societății Studenților Mediciniști Iași.

Proiectul devenit tradiție la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași este organizat de Societatea Studenților Mediciniști Iași, în colaborare cu Societatea Studenților Stomatologi Iași, Societatea Studenților Farmaciști Iași și Asociația Studenților Bioingineri Iași.

1.597 de candidați vor susține simularea concursului de admitere în luna martie

 o imagine cu o persoana care scrie

Concursul simulat constă în susținerea unui test grilă cu durata de 3 ore

Pe lângă cei 1.597 de candidați care vor susține simularea, 190 de studenți din cadrul UMF Iași vor fi voluntari. Simularea se va desfășura în 50 de amfiteatre și săli din cadrul universității.

„Ca în fiecare an, le oferim viitorilor candidați ocazia de a își testa cunoștințele și de a se familiariza cu condițiile de concurs. Este un proiect important, care s-a desfășurat și în pandemie, în format online, și care întrunește toate caracteristicile concursului de admitere organizat de universitatea noastră, de la format, tematică, până la bibliografie”, au transmis reprezentanții UMF Iași.

În ziua programată pentru simulare, librăria Universității de Medicină și Farmacie va fi deschisă în intervalul 9:00-14:00, astfel încât candidații să își poată procura culegerile de teste pentru concursul de admitere la UMF Iași 2023.

În ziua simulării, candidații trebuie să se prezinte în sala în care au fost repartizați, între orele 08:30-09:30. Simularea începe la ora 10:00. În ziua concursului, candidatul trebuie să aibă asupra lui buletinul/cartea de identitate/pașaportul sau adeverință de la Evidența Populației în cazul pierderii/expirării actului original.

Candidații trebuie să aibă și dovada plății taxei de participare la simularea concursului de admitere de la UMF Iași: captura de ecran a e-mailului de confirmare a plății (pe telefon sau printată)/chitanța, în original, primită de la bancă, ștampilată și semnată de casier/ordinul de plată, în original, semnat și ștampilat de casier.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington, după ce a fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump. După ce președintele american Donald Trump l-a numit „prim-ministrul României” pe Nicușor Dan, șeful statului a fost umilit încă o dată la Consiliul […]
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 martie 2026
02 martie 2026