Actualitate

Aproximativ 150 de cetățeni români care lucrau în Berlin au rămas fără loc de muncă după ce ferma a intrat în insolvență

Publicat: 05 iun. 2020

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că, prin intermediul Ambasadei României la Berlin, a fost notificat cu privire la intrarea în insolvență a unei ferme din Hoyerhagen, Saxonia Inferioară, în cadrul căreia își desfășoară activitatea aproximativ 150 de cetățeni români, lucrători sezonieri, și a întreprins demersuri pe lângă compania în cauză, în regim de urgență, în vederea obținerii unor clarificări cu privire la acest aspect.

Conform datelor obținute de Ambasada României la Berlin, MAE precizează că administratorul judiciar a confirmat intrarea în insolvență a fermei respective. Atât proprietarul acesteia, cât și administratorul pentru insolvență au precizat că situația în cauză nu va afecta plata drepturilor salariale datorate lucrătorilor, existând fonduri suficiente pentru acest scop. Activitatea fermei în cauză va continua până la încheierea sezonului. MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Berlin nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară din partea cetățenilor români în legătură cu această situație.

MAE reamintește că Ambasada României la Berlin s-a autosesizat cu privire la situația de la ferma în cauză, în urma semnalărilor din mass-media.

În context, MAE precizează că un diplomat din cadrul Ambasadei României la Berlin a efectuat o vizită la ferma în cauză la data de 13 mai, iar în conformitate cu cele observate la fața locului, toate măsurile de securitate sanitar-medicală din cadrul fermei au fost adoptate sub coordonarea Autorității locale pentru Sănătate, fiind întreprinse eforturi pentru respectarea precauțiilor epidemiologice necesare în contextul pandemiei de COVID-19. Din dialogul reprezentantului misiunii cu cetățenii români care își desfășurau activitatea în cadrul fermei, a rezultat faptul că majoritatea sunt mulțumiți de condițiile de muncă și de nivelul de plată pentru activitatea prestată.

„Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Berlin, tratează astfel de semnalări cu toată responsabilitatea și păstrează legătura cu autoritățile germane competente și cu reprezentanții companiei în cauză, fiind pregătit să acorde asistența consulară necesară, în limita competențelor legale și cu respectarea măsurilor adoptate în contextul pandemiei de COVID-19”, se arată într-un comunicat al MAE.





Adauga un comentariu