Prima pagină » Local » Arabii care au omorât 17 oameni în perioada pandemiei rămân în arest
Arabii care au omorât 17 oameni în perioada pandemiei rămân în arest

Arabii care au omorât 17 oameni în perioada pandemiei rămân în arest

04 nov. 2020, 21:28,
în Local

Arabii care au vrut să dea un tun pe perioada pandemiei de Coronavirus rămân în spatele gratiilor. Aceștia sunt acuzați de mai multe infracțiuni.

De la ucidere din culpă, la omor

Deși inițial cei trei au fost anchetați sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, lucrurile s-au schimbat. Astfel, anchetatorii au dispus schimbarea încadrării juridice pentru cei trei arabi suspectați în acest caz. De la ucidere din culpă, acum, Dawoud Zuhair Abdel Nabi Ali, zis „Zaher”, Ahmmed Fuad și Dawoud Abdul Satar, zis „Abed”, sunt cercetați pentru omor calificat. În urma vânzării de spirt contrafăcut, 17 oameni au murit, după ce au consumat lichidul toxic.

Anchetatorii au confirmat că, în urma completării și a evaluării probatoriului administrat, în acest moment se efectuează cercetări față de Dawoud Zuhair Abdel Nabi Ali pentru omor calificat (prin fapta comisă a fost cauzată moartea a 17 persoane), înșelăciune (trei acte materiale), falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și fals în înscrisuri sub semnătură privată (trei acte materiale).

De asemenea, în cazul lui Ahmmed Fuad, se fac cercetări pentru omor calificat (17 decese), înșelăciune (trei acte materiale), falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse. În cazul lui Dawoud Abdul Satar, se fac cercetări pentru omor calificat (17 decese), înșelăciune (trei acte materiale) și falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse.

Oamenii legii au intrat pe fir, după ce au început să se înregistreze decese

La începutul lunii mai, polițiștii ieșeni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, au efectuat patru percheziții în cadrul unui dosar penal, inițial pentru ucidere din culpă, înșelăciune și falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse. Așa a izbucnit scandalul spirtului contrafăcut, „Sante Med” .

„Pe 3 mai 2020, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat patru percheziții domiciliare și la sediile unor firme din municipiul București și județul Ilfov, într-un dosar penal. Polițiștii s-au sesizat cu privire la faptul că, în perioada 15 – 24 aprilie, în județul Iași au fost înregistrate zece decese, care ar fi fost cauzate de intoxicația cu alcool metilic. S-a constatat faptul că o firmă din municipiul Iași a achiziționat alcool sanitar din municipiul București, iar, ulterior, l-a distribuit mai multor societăți din județul Iași”, au afirmat atunci anchetatorii.

Au folosit alcool metilic, iar așa s-a ajuns la tragedie

Oamenii legii au identificat firmele și au fost ridicate sticlele cu spirt. În urma analizelor efectuate, în substanță a fost identificată o cantitate foarte mare de alcool metilic. După percheziții au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă, mai multe persoane fiind audiate.

„În cursul lunii aprilie 2020, o firmă din București, profitând de situația prilejuită de starea de urgență cauzată de răspândirea infecțiilor cu virusul COVID-19, a oferit și livrat reprezentanților unei firme din Iași mai multe baxuri conținând PET-uri a câte 500 ml, pe care erau aplicate etichete inscripționate «Alcool sanitar», ducând în eroare reprezentanții firmei cu privire la faptul că produsul achiziționat ar fi alcool sanitar, în condițiile în care analizele toxicologice efectuate în cauză au evidențiat prezența alcoolului metilic în cantități mari, în scopul obținerii unui folos patrimonial injust”, au mai spus anchetatorii ieșeni.

Spirtul contrafăcut „Sante Med” a fost distribuit în mai multe județe, printre care și Iași

În județul Iași, alcoolul toxic a fost distribuit de firma Viosim Impex Junior SRL, potrivit anchetatorilor. Oamenii legii au adăugat că, în urma înghițirii spirtului contrafăcut, denumit „Sante Med”, mai multe persoane au decedat pe parcursul câtorva săptămâni. Astfel, s-a ajuns ca, acum, să fie vorba, în total, de 17 morți. În final, anchetatorii au ajuns la cei trei arabi, Dawoud Zuhair Abdel Nabi Ali, zis „Zaher”, Ahmmed Fuad și Dawoud Abdul Satar, zis „Abed”. Cei trei arabi au ajuns după gratii la Iași, inițial fiind acuzați de ucidere din culpă. Acum, procurorii au schimbat încadrarea juridică în scandalul spirtului contrafăcut „Sante Med”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan, prima reacție după reținerea lui Călin Georgescu. „Acționez constituțional”
Călin Georgescu a fost reținut 24 de ore de DIICOT, iar Nicușor Dan spune că dosarul nu are legătură cu alegerile din 2024. Președintele României, Nicușor Dan, a comentat la New York situația lui Călin Georgescu, reținut de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism într-un dosar de înșelăciune. Șeful statului […]
Nicușor Dan, prima reacție după reținerea lui Călin Georgescu. „Acționez constituțional”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
23 septembrie 2026
23 septembrie 2026