Prima pagină » Editorial » Arcul de refugiu
Arcul de refugiu

Arcul de refugiu

01 dec. 2025, 09:52,
Sorin Rosca Stanescu în Editorial

Spațiul consacrat evenimentului Marii Uniri este, firește, Alba Iulia. Acolo s-au strâns strămoșii noștri, cu mic, cu mare, pentru a exprima într-o splendidă unitate de simțire voința lor de a face România Mare. Arcul de Triumf, sub aspect simbolistic și din această perspectivă, nu este decât un loc de refugiu. Al unor lideri politici care se tem să dea ochii cu poporul și, de aceea, se distanțează de el.

Deloc întâmplător, la Alba Iulia, locul de supliciu al unora dintre cei mai importanți martiri ai neamului românesc, sculptorul Mihai Buculei, al doilea mare artist după Constantin Brâncuși, a înălțat în cinstea Marii Uniri cel mai impozant monument plastic existent în România. Moldova, Ardealul și Țara Românească sunt sugerate de artist sub forma a trei cruci care se unesc. În mod tradițional, cetățenii României, în număr mare, se duc în fiecare an, de 1 Decembrie, la Alba Iulia. Iar atunci când sunt fericiți cu conducători care se comportă ca niște adevărați bărbați de stat, și aceștia se alătură poporului pe care îl reprezintă. Iar asta nu se va schimba niciodată. Arcul de Triumf din București, și el un simbol puternic, este rezervat, după model francez, în special paradei militare. Oficialii statului român – mă refer, desigur, la cei mai importanți – au posibilitatea și mijloacele necesare să fie prezenți la ambele evenimente. La Arcul de Triumf, ei ajung aduși cu limuzinele de SPP-iști, își ocupă locul stabilit de Președinția României în funcție de rangul lor, sunt păziți și ținuți la distanță de populația prezentă care, în unii ani, în loc să-i ovaționeze, îi întâmpină cu huiduieli. Dezaprobarea cetățenilor este însă acoperită de zgomotul de fond al paradei militare terestre și aeriene.

Înalții oficiali ai statului român, începând cu președintele numit, Nicușor Dan, nu vor fi prezenți astăzi la Alba Iulia și, astfel, ne vor da cu tifla de teama de a nu stârni fel de fel de reacții de dezaprobare ale cetățenilor care sărbătoresc la locul cuvenit Marea Unire. Dacă Nicușor Dan ar fi fost un adevărat bărbat de stat și nu un simplu semn de întrebare, ar fi utilizat o aeronavă sau un elicopter pus la dispoziție de către Armată pentru a se deplasa la Alba Iulia, după ce, în prealabil, și-ar fi marcat prezența la deschiderea paradei oficiale de la București. Pentru a nu lăsa acest eveniment să fie monopolizat – vezi Doamne – de suveraniști, cei care, de altfel, și-au anunțat primii prezența la Alba Iulia, acolo se deplasează premierul Ilie Bolojan, teleportat fiind de gărzile SPP-iste în tribuna oficială și evitând, prin urmare, un contact direct cu mulțimile de oameni, de teama de a nu fi huiduit. Între această teamă și dorința de a reprezenta o contrapondere la tandemul George Simion – Călin Georgescu, care vor simboliza astăzi inima și conștiința națiunii române la cea mai mare aniversare a sa, șeful Guvernului României, nici el un adevărat bărbat de stat, alege să se fofileze. Iar presa cenzurată și finanțată de partidele Monstruoasei Coaliții va alege, la rândul ei, să ignore cât de mult este posibil evenimentele de la Alba Iulia, acordând, în schimb, spații largi celor de la Arcul de Triumf.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Minorii sub 15 ani ar putea avea accesul limitat la rețelele sociale! Raed Arafat, după crima din Cenei: „Ar fi momentul!”
Minorii sub 15 ani ar putea avea accesul limitat la rețelele sociale, potrivit lui Raed Arafat, după crima din Cenei. Șeful DSU cere interzicerea accesului la rețelele de socializare pentru copii. Minorii sub 15 ani ar putea avea accesul limitat la rețelele sociale! După crima din Cenei care a îngrozit România, acolo unde doi copii […]
Minorii sub 15 ani ar putea avea accesul limitat la rețelele sociale! Raed Arafat, după crima din Cenei: „Ar fi momentul!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 februarie 2026
02 februarie 2026