Prima pagină » International » Arestări de ultima oră în Arabia Saudită! S-a încercat o lovitură de stat
Arestări de ultima oră în Arabia Saudită! S-a încercat o lovitură de stat

Arestări de ultima oră în Arabia Saudită! S-a încercat o lovitură de stat

07 mart. 2020, 13:45,
în International

Doi membri seniori ai familiei regale din Arabia Saudită au fost arestaţi. Este vorba despre prinţul Ahmed bin Abdulaziz, fratele mai mic al regelui Salman, şi Mohammed bin Nayef, nepotul regelui.

Prinţul Mohammed bin Salman, fiul regelui şi conducătorul de factor al principalului exportator de petrol al lumii, îşi consolidează astfel puterea. În 2017, într-o lovitură de stat, Mohammed bin Salman reuşise să îl îndepărteze pe vărul său din linia de succesiune la tron şi a mai dispus arestarea câtorva regalităţi într-o campanie „anti-corupţie” în acelaşi an.

O sursă a declarat pentru Reuters că reţinerea celor doi a avut loc vineri, însă nu a menţionat şi motivele. Potrivit Wall Street Journal, cei doi ar fi încercat să dea o lovitură de stat, care a eşuat. Pentru moment, reprezentanţii guvernului saudit nu au oferit niciun comentariu.

Criză politică în Arabia Saudită, în contextul coronavirus

În contextul epidemiei de coronavirus, o criză politică nu ar fi deloc benefică Arabiei Saudite, care este unul dintre principalii aliaţi ai SUA în regiune.

Potrivit presei internaţionale, mai mulţi membri ai familiei regale ar vrea să schimbe linia de succesiune, pentru urcarea pe tron a prinţului Ahmed, fratele regelui Salman. Acesta ar avea, se pare, şi suportul puterilor vestice.

Cu toate astea, prinţul Ahmed nu a mai ieşit în evidenţă după întoarcerea la Riyadh în octombrie 2018. Acesta fusese surprins, în călătoriile sale, criticând conducerea saudită. De altfel, prinţul Ahmed a fost una dintre cele trei persoane care s-au opus încoronării lui Mohammed bin Salman în 2017.

Reţinerile, în contextul reformelor sociale şi economice

Reţinerile celor doi membri ai familiei regale vin într-o perioadă tensionată cu regiunea rivală Iran şi în timp ce Mohammed bin Salman încearcă implementarea unor reforme economice şi sociale ambiţioase.

Mohammed bin Salman a mai fost criticat la nivel internaţional pentru războiul din Yemen, dar şi pentru uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului
Nicușor Dan analizează scenariul de rezervă pentru formarea Guvernului. Dacă Executivul condus de Adrian Veștea nu primește votul Parlamentului, una dintre variante este un guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR. În timp ce negocierile pentru formarea noului Executiv continuă într-un climat politic tensionat, președintele României, Nicușor Dan, analizează și variante alternative pentru depășirea […]
Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 iunie 2026
19 iunie 2026