Prima pagină » Local » Articol ştiinţific al unui cercetător al UAIC, publicat în prestigioasa revistă Nature Communications
Articol ştiinţific al unui cercetător al UAIC, publicat în prestigioasa revistă Nature Communications

Articol ştiinţific al unui cercetător al UAIC, publicat în prestigioasa revistă Nature Communications

28 nov. 2022, 18:03,
în Local

Dr. Dumitru-Claudiu SERGENTU, Asistent de Cercetare Științifică al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în cadrul Laboratorului de investigare a proceselor fizico-chimice din fază gazoasă cu implicaţii în formarea aerosolilor organici secundari, RA-03 RECENT-AIR, a realizat un studiu, în colaborare cu o echipă pluridisciplinară de cercetători din Statele Unite ale Americii și China, privind sinteza și caracterizarea unor noi compuși ce stabilizează legături chimice multiple între un atom de uraniu și unul de azot, care a fost publicat în prestigioasa revistă Nature Communications, în data de 23 noiembrie 2022.

„Relevanța acestui studiu este susținută la un nivel mai general de problematica procesării deșeurilor nucleare la nivel global, ce atrage după sine nevoia de a cunoaște cât mai precis comportamentul fizico-chimic al actinidelor

Actinidele sunt elemente metalice radioactive cu aplicații, în principal, în industria nucleară, acestea fiind extrem de nocive vieții odată intrate în contact necontrolat cu mediul înconjurător (sol, apă sau atmosferă).

Astfel, dintr-o perspectivă științifică, cercetătorii din cele mai mari laboratoare ale lumii îşi unesc eforturile pentru a se ajunge la un consens cu privire la capacitatea actinidelor de a forma legături chimice cu alte molecule și de a le caracteriza pe acestea. Articolul, intitulat “A charged diatomic triple-bonded U≡N species trapped in C82 fullerene cages”, descrie legătura covalentă triplă dintre un atom de uraniu și unul de azot ce se formează în interiorul unor fulerene. Astfel de compuși chimici sunt foarte rari în literatura de specialitate”, a declarat ACS. Dr. Dumitru-Claudiu SERGENTU.

Mai multe informații sunt publicate aici: https://www.nature.com/articles/s41467-022-34651-5

Revista Nature Communications este o revistă științifică

Dr. Dumitru-Claudiu SERGENTU a absolvit Facultatea de Chimie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în anul 2011, a absolvit un master European în Chimie teoretică și modelare computațională în cadrul Universității din Groningen (Țările de Jos) și a obținut titlul de doctor în Chimie la Universitatea din Nantes, Franța. Până la sfârșitul anului 2021, Dr. Sergentu a efectuat studii de la Universitatea din Buffalo, New York (SUA), sub îndrumarea Profesorului Jochen Autschbach. De asemenea, este autor a 31 de articole științifice publicate în reviste de prestigiu la nivel mondial, precum Nature, Nature Communications sau Journal of The American Chemical Society.

Revista Nature Communications este o revistă științifică cu acces deschis, care publică cercetări de înaltă calitate din toate domeniile științelor naturale și are un factor de impact de 17,69.

Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
redactia.ro
Bucurie fără margini pentru Vladimir Putin. Ce cadou îi pregătește Donald Trump președintelui Rusiei
Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
a1.ro
Oana Radu, taxată dur pentru kilogramele în plus. Cum a apărut la Sala Palatului alături de Dorian Popa
Playtech.ro
Cauza morții subite a lui Luca Manolache. Ce arată rezultatul autopsiei, detalii cutremurătoare, nu a avut nicio șansă
observatornews.ro
Prima victimă majoră din România, după tarifele impuse de Trump: companie cu 5.000 de angajaţi
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Prețurile la alimente vor exploda înainte de Paște. „Este cumva o creștere nenaturală”
realitatea.net
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
SportpeSurse
A fost executat fără milă și dat afară de la Digi! Nimeni nu știe ce s-a întâmplat
Playtech.ro
Noua escrocherie care îți fură contul de WhatsApp cu tot cu informațiile sensibile de pe telefon. Avertisment pentru români
Dailybusiness.ro
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
RomaniaTV
Cuplul-surpriză al momentului! Mădălina Ghenea şi Sebastian Stan, împreună! Unde şi cum au fost surprinşi cei doi
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI din Ucraina. Anunțul făcut de Zelenski, după umilința din SUA. Nimeni nu credea că o să mai audă asta!
redactia.ro
Decizia neașteptată luată de americani în privința Rusiei. Donald Trump i-a surprins pe toți
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`