Prima pagină » Actualitate » Artistul Grigore Leşe a ajuns la spital de urgență! I s-a făcut rău la scurt timp după ce a susţinut un recital

Artistul Grigore Leşe a ajuns la spital de urgență! I s-a făcut rău la scurt timp după ce a susţinut un recital

15 ian. 2025, 22:30,
Redacția BZI în Actualitate

Artistul Grigore Leşe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani, la scurt timp după ce a susţinut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”.

Potrivit medicului şef al UPU- SMURD, Ramona Guraliuc, interpretul de muzică tradiţională românească a fost preluat de ambulanţă de la hotelul în care era cazat, după ce s-a simţit rău şi a sunat la 112.

„El a fost preluat de la hotel, după spectacol. A prezentat o pierdere acută a stării de conştienţă. (…) Acum este stabil din punct de vedere hemodinamic şi este în curs de investigaţii paraclinice”, a afirmat Guraliuc.

Leşe a fost invitatul special al galei de la Botoşani, el susţinând recitalul după ce organizatorii au anunţat laureatul ediţiei din acest an a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”.

Poeta Grete Tartler, în vârstă de 76 de ani, a obţinut, miercuri, Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”- Opera Omnia pentru anul 2024, acordat de Primăria Botoşani, în colaborare cu Fundaţia Culturală „Hyperion- Caiete Botoşănene” şi Uniunea Scriitorilor din România.

Cine este Grigore Leșe

Grigore Leșe s-a născut pe 20 februarie 1954 în Stoiceni, Maramureș. Acesta a absolvit  Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Facultatea de Interpretare (fagot). Este doctor în muzică și profesor asociat la Facultatea de Litere a Universității din București și la Universitatea de Muzică București.

Repertoriul lui este constituit din melodii vechi, provenind din folclorul autentic al zonei și marcând evenimente importante din viața omului. Grigore Leșe cântă și la diverse instrumente muzicale.

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit lui Grigore Leșe la 10 decembrie 2004 Ordinul național Pentru Merit în grad de Cavaler, „pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”.

În trecut, și fosta iubită a lui Grigore Leșe a trecut prin momente grele și fost nevoită să urmeze tratamente în străinătate.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cauza morții lui Gabi Mureșan. Ce spune ISU Mureș
S-a aflat care a fost cauza morții lui Gabi Mureșan. Fostul campion al României cu CFR Cluj și primar al comunei Apold a murit după ce s-a înecat într-un lac din județul Mureș. ISU Mureș a prezentat detalii despre intervenția echipajelor de salvare. Noi informații au fost făcute publice în cazul decesului lui Gabi Mureșan, […]
Cauza morții lui Gabi Mureșan. Ce spune ISU Mureș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 iulie 2026
10 iulie 2026