Prima pagină » Editorial » Asaltul Casei Albe… pe biciclete
Asaltul Casei Albe… pe biciclete

Asaltul Casei Albe… pe biciclete

02 sept. 2025, 12:22,
Sorin Rosca Stanescu în Editorial

Alesul este Lucian Mândruță. Acesta organizează un spectacol pe biciclete pe ruta New York – Washington, într-o ultimă tentativă a Oanei Țoiu de a forța, pe bani publici, o intrare la Casa Albă. Evident, și de această dată, în spatele scenei se află Andrei Muraru, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite, pe care, cu excepția societăților de lobby bine plătite din bani de la București, nu îl primește nimeni. Să descriem, anticipând viitorul nou eșec al demersurilor noastre externe.

Pentru a explica ceea ce se întâmplă și pentru a analiza, în întreaga sa dimensiune monstruoasă, ultimul demers pus la cale de echipa Țoiu-Muraru pentru ca României să i se redeschidă ușa Salonului Oval, sunt nevoit să mă întorc puțin în timp. La scurt timp după alegerea în cea mai înaltă funcție a statului român a lui Emil Constantinescu, am inițiat, bazându-mă pe puternica infrastructură a trustului de presă Ziua și pe buna colaborare cu Ștefan Minovici, împreună cu care am fondat, cu Anca Alexandrescu la butoane, ziarul Ziua de New York, o acțiune de mare succes, repetată și în alți ani pe axa România – Statele Unite.

Seria de evenimente pe care le-am organizat au purtat denumirea de „Ziua României la New York”. Extrem de amabil, primarul de atunci, Rudy Giuliani, de curând, din păcate, grav accidentat la coloana vertebrală, ne-a pus la dispoziție în mod gratuit artera Broadway, pe care am transformat-o în scena festivalului dedicat prieteniei româno-americane. Pe atunci, abia se vorbea despre posibilitatea unui parteneriat strategic româno-american, acțiune inițiată de tandemul Emil Constantinescu – Adrian Severin și susținută în forță de presa independentă.

La festivalurile României la New York au participat invitați de marcă, în frunte cu președintele Emil Constantinescu, cu regele Mihai al României, invitat special de mine și de Ștefan Minovici, personalități de marcă ale lumii politice de la Washington și din România, numeroși oameni de afaceri și unii dintre cei mai reputați jurnaliști din presa scrisă, dar și jurnaliști de televiziune, care în acea vreme militau în forță pentru intrarea României în Uniunea Europeană, în NATO și într-un parteneriat strategic cu Statele Unite.

Zeci de artiști de marcă au fost deplasați în curse aero speciale în Statele Unite în baza acestei inițiative, precum și sportivi renumiți, cum a fost, de pildă, Ilie Năstase și Dumitru Hărădău, împreună cu care am organizat chiar și o partidă — dacă vă puteți imagina așa ceva — de tenis pe Broadway. În cadrul unuia dintre festivaluri am organizat chiar și o întâlnire extrem de importantă a președintelui Emil Constantinescu cu principalii zece chairmani ai marilor societăți de investiții din Statele Unite, în scopul explicit de a deschide astfel României un puternic parteneriat economic.

Nu am făcut precizările de mai sus pentru a mă lăuda pe mine, pentru a-l lăuda pe Ștefan Minovici, partenerul nostru din New York sau pentru a ne pune în evidență meritele — ale noastre și ale tuturor jurnaliștilor participanți, fie că făceau parte sau nu făceau parte din trustul Ziua. Ceea ce urmăresc acum e să rememorez, pe de-o parte, eficiența unei acțiuni inițiate și finalizate exclusiv de societatea civilă printr-un trust de presă independent, iar pe de altă parte, și asta este cel mai important, să pun în contrabalanță o amplă operațiune de imagine în beneficiul statului român făcută — atenție — exclusiv pe bani privați.

Autorităților statului român nu li s-au cerut niciun ban pentru costurile foarte mari ale deplasărilor noastre în Statele Unite și costurile la fel de mari generate de organizarea multiplelor manifestări consacrate Zilei României la New York. Dacă punem față în față ceea ce s-a întâmplat atunci, într-un entuziasm de nedescris, care a contribuit decisiv la punerea bazelor parteneriatului româno-american, cu ceea ce a fost inițiat acum, culmea, împrumutând aceeași sintagmă „Ziua României la New York”, fie ne umflă râsul, fie ne apucă plânsul.

Jurnalistul Grigore Culianu tocmai ne-a semnalat, într-un articol publicat în Cotidianul — ne-a trimis în acest sens și imagini video — că Lucian Mândruță s-a apucat de ciclism. Plătit fiind din bani publici, conduce un mic grup de cicliști de ocazie, purtând tricouri pe față cu drapelul american și la spate cu tricolorul României, care vor pedala 500 de kilometri pornind de pe Broadway, pe ruta New York – Washington.

Obiectivul, puternic finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al României, de Institutul Cultural Român New York, de Consulatul General al României la New York și de Misiunea Permanentă a României la ONU, este de a sensibiliza autoritățile de la Washington și de a dezgheța — oare aceasta este calea? — parteneriatul româno-american, sistat după lovitura de stat din decembrie anul trecut, prin care votul a peste opt milioane de cetățeni români a fost aruncat la gunoi.

După „operațiunea biciclete”, inițiatorii intenționează, încercând să copieze acțiunea noastră de acum două decenii, „Ziua României la New York”, care va presupune cu certitudine noi și noi cheltuieli semnificative, suportate nu cu entuziasm de mediul privat, cum s-a întâmplat altă dată, ci din bugetul public, așa cum știe foarte bine să facă coaliția aflată la putere, reprezentată în această operațiune de jalnicul tandem Andrei Muraru – Oana Țoiu, și a cărui bomboană pe tort — ca să nu-i spun colivă — este „ciclistul” Lucian Mândruță.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 decembrie 2025
24 decembrie 2025