Prima pagină » National » Asociaţia Pro Infrastructură, despre închiderea circulației pe Valea Oltului
Asociaţia Pro Infrastructură, despre închiderea circulației pe Valea Oltului

Asociaţia Pro Infrastructură, despre închiderea circulației pe Valea Oltului

03 iul. 2024, 23:41,
în National

Asociaţia Pro Infrastructură a transmis, miercuri seară, că este falsă afirmaţia ministrului Transportului, Sorin Grindeanu, potrivit căreia închiderea traficului pe Valea Oltului este ”singura soluţie” pentru lucrările din zonă. Potrivit asociației, este vorba, de fapt, despre soluţia ”birocratului indolent al CNAIR şi a antreprenorului general turc care e doar cu mapa, nu şi cu sapa”, transmite News.ro.

„Ministrul Grindeanu ne-a anunţat azi că închiderea DN7 între Boiţa şi Brezoi este «singura soluţie». Fals. Este soluţia la îndemâna birocratului CNAIR indolent şi a antreprenorului general turc care e doar cu mapa, nu şi cu sapa. Soluţia decentă într-o ţară normală ar fi fost devierea traficului în zona afectată prin mutarea DN7 pe celălalt mal al Oltului cu un pod (temporar) şi folosirea infrastructurii existente. Dar asta presupune gândire, bani, muncă birocratică şi, mai ales, asumare”, au transmis, miercuri seară, reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură.

„Greu de crezut că închiderea va fi doar de o lună”

Aceştia cred că este „greu de crezut că închiderea va fi doar de o lună”.

„Nu ar fi exclus să dureze dublu. Mai mult, defrişările acestea se fac doar pentru studiul geotehnic (foraje), NU lucrări. Acelea vor fi… la Sfântul Aşteaptă. Iar în timpul lucrărilor vor veni, probabil, alte restricţii. Treceţi Carpaţii pe unde apucaţi. Nu ştim pe unde o să ocolească traficul de mediu şi lung parcurs, cei care merg în vacanţă sau transportatorii, dar localnicii ar avea o variantă neaşteptată”, au mai transmis reprezentanţii organizaţiei.

Potrtivit acestora, o variantă viabilă ar fi traficul feroviar din zonă.

„Deci… poftiţi în vagoane! Ce? Cum? A observat cineva din Ministerul Transporturilor sau CNAIR că avem o cale ferată pe celălalt mal al Oltului şi că poate fi o alternativă viabilă pentru transportul local? Cerem oficialilor MT şi ARF să introducă trenuri suplimentare pe ruta Câineni-Sibiu. Pe calea ferată se fac 76 de minute, faţă de cele 42 minute pe DN7”, a mai transmis organizaţia.

„Dacă exista nişte gândire anticipativă în minister, se puteau repara şi cei 3 km restricţionaţi”

Potrivit acestora, „dacă exista nişte gândire anticipativă în minister, se puteau repara şi cei 3 km restricţionaţi la 30 km/h între Valea Mărului şi Podu Olt, cât şi ceilalţi 3 dintre Tălmaciu şi Sibiu”.

„Ba chiar cu nişte gândire suplimentară, se refacţiona toată linia între Câineni şi Podu Olt şi se găseau metode de creştere a vitezei care acum e 50 km/h (vezi livret). Mai avem! Se putea face şi un pod temporar la Boiţa. Şi o haltă care să asigure accesul localităţii la calea ferată. Sunt doar 300 de metri între Boiţa şi linie, dar cea mai apropiată gară este la 5 km în Tălmaciu. Un PO la Boiţa ar fi foarte util în următorii 8-10 ani cât se va lucra la autostradă. Şi fireşte şi după aceea, că doar nu-l demolezi”, au mai scris pe Facebook oficialii Asociaţiei Pro Infrastructură.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a anunţat închiderea circulaţiei pe Valea Oltului, pentru defrișări în vederea realizării autostrăzii Sibiu-Piteşti. El a afirmat că între 8 iulie şi 9 august, se închide circulaţia pe perioada zilei, iar pe perioada nopţii se va redeschide, urmând a avea rute alternative, ce vor fi anunţate din timp.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi încercat să continue comportamentul violent și după uciderea tatălui său. Cazul care a zguduit municipiul Piatra-Neamț și întreaga țară continuă să genereze reacții puternice, pe măsură ce apar noi detalii despre circumstanțele în care un polițist de 50 […]
Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 iunie 2026
05 iunie 2026
Articole similare