Prima pagină » International » Astronomii europeni au anunţat că au descoperit o gaură neagră la doar 1.000 de ani-lumină de Pământ,
Astronomii europeni au anunţat că au descoperit o gaură neagră la doar 1.000 de ani-lumină de Pământ,

Astronomii europeni au anunţat că au descoperit o gaură neagră la doar 1.000 de ani-lumină de Pământ,

07 mai 2020, 07:30,
în International

Astronomii europeni au anunţat că au descoperit o gaură neagră la doar 1.000 de ani-lumină de Pământ, într-un sistem numit HR 6819, în constelaţia Telescopium, informează The Guardian potrivit news.to.

Sistemul apare prin telescop ca o singură stea strălucitoare, dar indicatoarele din lumina emisă au dezvăluit că există două stele.

Acum, experţii au spus că au analizat datele suplimentare şi au descoperit că există un alt corp în sistem: o gaură neagră cu o masă de peste patru ori mai mare decât soarele nostru, iar aceasta este cea mai apropiată de Pământ dintre cele descoperite până în prezent.

„Una dintre stele se mută periodic, la 40 de zile, şi singurul mod de a înţelege această perioadă şi viteza foarte mare, de 60 de kilometri pe secundă, cu o masă de cinci ori mai mare decât a soarelui a fost să deducem că există acolo un alt corp masiv care nu este vizibil”, a spus Dietrich Baade, astronom emerit la European Southern Observatory (ESO) şi coautor al studiului.

Cu alte cuvinte, o gaură neagră – formată după năruirea unei stele masive.

Consecinţa, a spus Baade, este un aşa-numit „sistem triplu ierarhic”.

Gaura neagră este neobişnuită. „Semnul distinctiv al acestei găuri negre este că este cu adevărat neagră. Aproape toate celelalte găuri negre pe care le ştim se află în Calea Lactee – şi sunt doar câteva zeci – şi strălucesc în raze X”, a mai spus Baade.

În cazul altor găuri negre, fiecare are o stea însoţitoare care le hrăneşte cu gaz. Cât priveşte noua descoperire, ea nu se înscrie în acest tipar.

„Această stea nu este atât de masivă cât să piardă mult gaz şi, astfel, gaura neagră nu are cu ce să se hrănească şi asta o face atât de întunecată”.

El a adăugat că doar câteva găuri negre similare au mai fost descoperite până acum. „La fel de bine poate fi prima de acest gen”.

Sistemul HR 6819 poate fi văzut cu ochiul liber din sudul Americii de Sud, a mai spus expertul.

Studiul a fost publicat în Astronomy & Astrophysics şi are la bază date colectate din informaţiile oferite de telescopul ESO de la Observatorul La Silla din Chile.

În Calea Lactee este crezut că există între 100 de milioane şi 1 miliard de găuri negre. „Noi găsim un vârf al aisbergului”, a completat Baade.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“
Senatorul Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură. Acesta a vorbit, într-un podcast, despre un posibil scenariu politic pentru alegerile din 2028, în care Ilie Bolojan ar putea deveni figura centrală a unui nou pol electoral. Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură: Ilie Bolojan își ia partid Senatorul Cristian Ghinea, de la […]
Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 aprilie 2026
16 aprilie 2026