Un tânăr de 19 ani din Piatra‑Neamț a fost arestat preventiv după ce a atacat cu brutalitate un taximetrist în centrul orașului, într-un incident violent care a avut loc în zorii zilei de duminică, în zona magazinului Petrodava.
Potrivit anchetatorilor, agresorul, Octavian Luca Onu, este acuzat de vătămare corporală și tulburarea ordinii și liniștii publice. Tânărul a contestat deja măsura arestării preventive, iar decizia finală urmează să fie luată de Tribunalul Neamț.
Taximetrist de 69 de ani, bătut crunt de un tânăr
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 4:30 dimineața, pe strada Burebista. Victima, Vasile Olteanu, în vârstă de 69 de ani, se afla în mașina personală și aștepta clienți, când agresorul s-a apropiat de autoturism. Fără un motiv aparent, tânărul a devenit violent și a început să lovească mașina cu pumnii și picioarele, provocând mai multe distrugeri.
În momentul în care taximetristul a coborât din vehicul, atacatorul s-a năpustit asupra lui și l-a lovit cu brutalitate. Potrivit martorilor, agresorul nu doar că l-a bătut, ci l-a și mușcat în repetate rânduri, inclusiv în zona feței, provocându-i răni grave.
Persoanele aflate în zonă au sunat imediat la numărul de urgență 112, iar un echipaj medical l-a transportat pe bărbat la Spitalul Județean de Urgență Piatra‑Neamț. Medicii au stabilit că acesta a suferit traumatisme cranio-cerebrale și cranio-faciale, mai multe plăgi mușcate, precum și traumatisme toracice și abdominale.
După ce a fost reținut, agresorul le-a spus anchetatorilor că nu își amintește nimic din cele întâmplate. Din acest motiv, el a fost dus la spital, unde i-au fost prelevate probe biologice pentru a se stabili dacă se afla sub influența drogurilor în momentul atacului.