Prima pagină » Actualitate » ”Atacul şoimului”, primele exerciţii militare comune desfăşurate între China şi Thailanda

”Atacul şoimului”, primele exerciţii militare comune desfăşurate între China şi Thailanda

15 aug. 2022, 10:50,
în Actualitate

Exerciţii militare comune au început duminică, 14 august, în nord-estul Thailandei. Cele două ţări, China şi Thailanda au reluat aceste exerciţii după o lungă pauză, acestea fiind oprite pe fondul pandemiei de Covid-19.

Aceste manevre, denumite ”Atacul şoimului”, vin după cele mai ample exerciţii chineze efectuate vreodată în jurul Taiwanului, ca răspuns la vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite, Nancy Pelosi, în această insulă, pe care China o revendică ca fiind propriul teritoriu.

avion de lupta in zbor

China trimite avioane de luptă, bombardiere şi avioane de avertizare timpurie, a anunţat Ministerul chinez al Apărării

China şi Thailanda desfăşoară exerciţii militare comune

Exerciţiile militare ale Chinei cu Thailanda au avut loc în fiecare an începând cu 2015 până la izbucnirea pandemiei de Covid-19. Manevrele din această vară însă, care se vor desfăşura în perioada 14-25 august, au ca scop ”consolidarea relaţiilor şi înţelegerii” cu Beijingul, a afirmat şeful aviaţiei thailandeze, Prapas Sornchaidee.

Printre altele, China trimite avioane de luptă, bombardiere şi avioane de avertizare timpurie, a anunţat Ministerul chinez al Apărării săptămâna aceasta. De altfel, exerciţiile vor include antrenament pentru ”sprijin aerian, lovituri aeriene asupra ţintelor terestre şi desfăşurarea unor trupe mai mult sau mai puţin numeroase”.

În această privinţă, Washingtonul a declarat că este îngrijorat de prezenţa sporită a Chinei în regiune, iar săptămâna aceasta a lansat exerciţii comune în Indonezia alături de aliaţii săi.

Precizăm că Thailanda încearcă de câţiva ani să îşi consolideze legăturile militare cu China, de vreme ce a fost printre primele ţări care au cumpărat echipament militar chinez, în urma unui acord semnat în 2017.

Însă, în 2020, achiziţia planificată a două submarine chinezeşti în valoare de 724 de milioane de dolari a fost amânată.

drapelul Chinei

Washingtonul a declarat că este îngrijorat de prezenţa sporită a Chinei în regiunea Thailandei

Document publicat de China privind situația Taiwanului

Într-un context similar, reamintim faptul că săptămâna trecută a fost publicată Cartea albă, intitulată „Chestiunea Taiwanului şi reunificarea Chinei în noua eră”, după mai multe zile de exerciţii militare chineze fără precedent desfăşurate în apropierea insulei, pe care Beijingul o revendică drept teritoriu propriu, în semn de protest faţă de vizită de săptămâna trecută a preşedintei Camerei Reprezentanţilor SUA Nancy Pelosi. Subliniem faptul că „noua eră” este un termen asociat în mod obişnuit cu conducerea președintelui Xi Jinping.

În schimb, Taiwanul continuă şi respinge pretenţiile de suveranitate ale Chinei, declarând că populaţia insulei are dreptul de a-şi decide propriul viitor şi promite să le apere democraţia cetăţenilor.

Astfel, pare că statul chinez şi-a retras promisiunea făcută Taiwanului, după ce a iniţial a declarat în cadrul a două cărţi albe publicate în 1993 şi 2000, că „nu va trimite trupe sau personal administrativ care să aibă sediul în Taiwan” după realizarea unificării. Această declaraţie menită să asigure Taiwanul că se va bucura în continuare de autonomie după ce va deveni o regiune administrativă specială a Chinei, nu mai apare în cea mai recentă carte albă.

Partidul Comunist, aflat la putere în China a propus ca insula să poată reveni sub conducerea sa după modelul „o ţară, două sisteme”, similar cu formula sub care fosta colonie britanică Hong Kong a revenit sub conducere chineză în 1997. Acest lucru ar oferi o oarecare autonomie Taiwanului guvernat democratic pentru a-şi păstra parţial sistemele social şi politic.

O linie din cartea albă publicată în 2000, care spunea că „orice poate fi negociat”, atâta timp cât Taiwanul acceptă că există o singură China şi nu doreşte să obţină independenţa, lipseşte şi ea din documentul actualizat.

Cu toate acestea, duminică, 14 august, au început primele exerciţii militare comune desfăşurate între China şi Thailanda, după o lungă pauză pe fondul epidemiei de Covid-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`