Prima pagină » Eveniment-Social » Atelier de poezie cu Rita Chirian la Casa Muzeelor – două zile de creație literară în cadrul Atelierelor Reflector
Atelier de poezie cu Rita Chirian la Casa Muzeelor – două zile de creație literară în cadrul Atelierelor Reflector

Atelier de poezie cu Rita Chirian la Casa Muzeelor – două zile de creație literară în cadrul Atelierelor Reflector

05 iun. 2025, 12:19,
Redacția BZI în Eveniment-Social

În zilele de 14 și 15 iunie 2025, începând cu ora 10:00, la Casa Muzeelor găzduim un atelier de poezie în două sesiuni cu Rita Chirian, întâlniri din seria Atelierelor Reflector*, organizate de Acaju.

În cadrul atelierului, participanții vor avea ocazia să lucreze în grupuri restrânse cu scriitoarea Rita Chirian, unde vor învăța cum să-și citească textele și cum să lucreze asupra unui poem până când acesta poate ieși în lume. Participarea este gratuită, în baza unei înscrieri prin intermediul formularului de mai jos și a unei selecții realizate de către membrii echipei Reflector.

Detalii înscrieri aici.

Rita Chirian (n. 1982) este poetă, eseistă, traducătoare, profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. A debutat cu volumul de poezii Sevraj (2006), iar grupaje din poemele sale au fost traduse în engleză, franceză, neerlandeză, germană, italiană, suedeză.

Atelierele Reflector sunt gândite ca spații sigure de explorare, învățare și testare a abilităților de scriere creativă. Aceste ateliere cuprind un spectru literar mai larg, fiind axate pe următoarele tematici: proză scurtă, traducere, scriere poetică și scriere de versuri pentru muzică.

*Acest proiect cultural este co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cutremur puternic în Peru! Cel puțin șase morți și zeci de răniți. Operațiunile de căutare continuă în zonele afectate
Un cutremur de magnitudine 5,5 a lovit regiunea Junín din Peru, provocând cel puțin șase morți și 21 de răniți. Echipele de salvare continuă căutările în zonele afectate. Bilanțul provizoriu indică cel puțin șase persoane decedate, 21 de răniți și peste 300 de oameni afectați de seism, în timp ce echipele de intervenție verifică în […]
Cutremur puternic în Peru! Cel puțin șase morți și zeci de răniți. Operațiunile de căutare continuă în zonele afectate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 iulie 2026
20 iulie 2026